Pe amplasamentul fostei mine Dâlja, o unitate minieră închisă printre primele în Valea Jiului, va fi amplasat un centru unde oamenii își pot depune deșeurile voluminoase. Lucrările au început deja și constructorul spune că va fi funcțional în câteva luni.
Centrul cu Aport Voluntar (CAV) va fi o construcție betonată și asfaltată, împrejmuită și unde oamenii din Petroșani își vor putea duce obiectele voluminoase pe care altfel le aruncau la ghenă. „Este vorba despre o platformă, unde vor fi containere diferite, pentru mai multe tipuri de deșeuri, care nu sunt deșeuri menajere. Cetățenii din Petroșani vor putea să aducă aici și noi colectăm gratuit aici sticlă, cauciuc, lemn, mobilă și altele”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.
Termenul de execuție este de 6 luni, dar autoritățile locale cred că va fi gata mai repede. Constructorul ne-a vorbit despre proiect: „Este gândit ca o platformă, cu acces auto. Populația poate veni aici și să depună deșeurile cu volum mai mare, în mod gratuit. Este o platformă asfaltată de 350 de metri, împrejmuită, cu camere de supraveghere. Lucrarea a demarat de două săptămâni, într-un ritm foarte bun și estimez că va fi gata înainte de termen”, a completat Adrian Suciu, dirigintele de șantier.
Lucrările ar trebui să fie gata în 15 august, iar banii pentru această platformă vin prin PNRR. Totul a costat aproximativ 2 milioane de lei.

Diana Mitrache