Cele mai importante investiții de care a beneficiat, până în prezent, municipiul Petroșani au fost posibile cu fonduri europene. De la educație, sănătate sau infrastructură, Petroșaniul s-a dezvoltat cu ajutorul banilor europeni.
Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani, vorbește despre importanța pe care fondurile europene o au în dezvoltarea localității.
”La Petroșani, fondurile europene au fost cele mai accesate fonduri pe care noi le-am luat. Prin aceste fonduri am reușit să dezvoltăm foarte mult tot ceea ce înseamnă structură economică și socială. M-am axat pe trei domenii mari cum ar fi educația, sănătatea și infrastructura. Primul mare proiect pe fonduri europene în sistemul educațional, l-am implementat la Școala Gimnazială I G Duca, sediul vechi, unde prin aceste fonduri europene am schimbat toată infrastructura școlii. În acest moment avem în execuție două proiecte mari în ceea ce privește creșterea eficienței energetică la Școala Gimnazială I G Duca, sediul vechi și Colegiul Național Mihai Eminescu. Mai avem proiectul în ceea ce privește școlile verzi. Mai avem în licitație un proiect de trei milioane de euro pentru dotarea cu aparatură a tuturor unităților de învățământ din municipiul Petroșani. în ceea ce privește sănătatea, primul proiect implementat pe fonduri europene a fost policlinica Șpitatului de Urgență din Petroșani, proiect cu o valoare de peste patru milioane de euro. Am mai avut un proiecte de șapte milioane de euro pentru aparatură medicală și încă două milioane de euro pentru înlocuirea instalației electrice și a instalației de incendiu. Pentru noua clădire de la spital vom merge pe fonduri guvernamentale. În ceea ce privește infrastructura, municipiul Petroșani a avut primul centru civic modernizat din județ. Mai mult decât atât aproape toate străzile din localitate au fost asfaltate pe bani europeni. Tot cu bani europeni am reabilitat și Muzeul Mineritului. Dacă vorbim de fonduri europene, în acest moment, pentru Valea Jiului există fondurile prin programul Tranziției Justă iar acești bani sunt destinați celor 12 țări care încă mai exploatează cărbune ”, a precizat Tiberiu Iacob Ridzi primarul municipiului Petroșani la Mondo TV.
Chiar dacă multe investiții au fost finalizate, la Petroșani proiectele ce vizează dezvoltarea și confortul cetățenilor continuă și pe viitor.