D upă 14 ani de la fatidica zi de 15 noiembrie, când 13 mineri și salvatori au murit în două explozii consecutive la mina Petrila, în perime-trul vechii exploatări au mai fost 4 oameni. Un supraviețuitor, un miner care fusese ars cu o zi înainte de explozie, primarul și viceprimarul din Petrila. Au aprins lumânări și au depus coroane de flori. Restul politicienilor au amintit despre cumplita tragedie doar pe Facebook…
În sala salvatorilor, devenită muzeu, stau
atârnate de perete 14 căști, pe care sunt scrise numele minerilor și salvatorilor lor care au pierit din suflul a două explozii consecutive la mina Petrila. Prima explozie a ras toți
muncitorii. A doua a prins salvatorii.
Unul dintre supraviețuitori a venit, după 14 ani, să aprindă o lumânare, pentru că e sigur că sufletele colegilor lui sunt sub pământ. Tot acolo a pierit și fratele său.
„Eram schimbul II, la salvare, împreună cu fratele meu și ceilalți colegi. Urma să facem un șut de salvare. Din păcate, tragic a fost totul după. Nu am reușit să mai ieșim toți la suprafață, doar câțiva. Ne-am zbătut între viață și moarte și am supraviețuit. Am avut arsuri pe 40% din suprafața corpului. Am fost la București, intubat, 3 săptămâni am fost în comă. E o amintire mina asta și o legătură sufletească. Sufletele celor care au murit, au rămas acolo. Eu așa cred. E greu și acum, după 14 ani, că în fiecare an reluăm momentul”, a spus Nicolae Alexa, supraviețuitor al exploziei, care mi-a spus că a avut noroc cu o movilă de cărbune pe care a fost aruncat de suflul exploziei și și-a revenit după, cât să iasă la suprafață.
Patru dintre angajații de atunci ai minei și-au pierdut viața încercând să-și salveze colegii. Este vorba despre Nicolae Puian, Daniel Frăţilă, Elekes Attila şi Trandafir Vişan. Celelalte victime ale tragicului accident sunt: Brad Iosif, inginer-şef producţie, ing Holingher Doru, şef Sector I, Stoian Vasile, miner, Sector I, Măţan Adrian, ajutor miner în front, Mateş Dan, sondor, Moş Silviu, miner-şef schimb, Şipoş Cristian, miner, Alecsa Marcel Alin, sondor, Frăţilă Daniel, miner-şef de schimb.
La comemorare a venit și Cătălin Cenușă, care fusese ars în același loc, cu o zi înainte.
„Din fericire, pentru mine, înainte cu seară, eu am fost ars și nu am făcut parte din echipa de a doua zi, din care au mai rămas aici căștile agățate pe perete. Măsurile trebuiau luate dinainte, pentru că, așa cum se știe, toate normele sunt de prevenire și combatere. Combaterea e ultima. Dacă preveneau, nu se ajungea la acel eveniment în care și-au pierdut viața acei oameni. Măsurile minime pe care trebuiau să le ia era să reîmpros-păteze căile de aeraj și gazele aveau pe unde ieși”, a spus Cătălin Cenușă, pensionar, fost șef de brigadă la mina Petrila.
Bucăți din abataj sunt acum expuse, iar printre obiecte găsim inclusiv aparatele de gaz, topite, alături de țevile din fier, de suflul și flacăra exploziei.
Ziua comemorării nu este ușoară pentru nimeni. E ziua în care s-a decis, practic, închiderea Minei Petrila
„Suntem la 14 ani după ce explozia a ucis 14 oameni și, ulterior, mina Petrila a fost închisă. Dacă vă aduceți aminte, în acele momente, jumătate din oraș era la mină. Toți așteptau să afle cine a murit. Veniseră copii, părinți, soții și sute de oameni. Îmi amintesc și că Adrian Păunescu a venit la Petrila atunci și chiar aici unde este troița ridicată, a recitat poezii”, a spus Vasile Jurca, primarul orașului Petrila.
„Comemorăm acum accidentul nefericit de la mina Petrila, dar îi comemorăm pe toți cei care au murit de-a lungul timpului, aici, la mină. Din nefericire, de-a lungul timpului, au fost mulți, care au decedat doar pentru că veneau să își câștige aici existența”, a adăugat și Marius Heljiu, viceprimar al orașului Petrila.
Abatajul 431, în 15 noiembrie 2008 a schimbat întreaga viață a unei comunități. Petrila nu a mai avut mină ulterior și exploziile au îndoliat toată Valea Jiului.
Diana Mitrache
