Suntem in prima decada a lunii aprilie, iar conform celor spuse de primarul Cornel Resmerita in urma cu ceva timp, acum, la Palatul Cultural Minerul ar fi trebuit sa se lucreze deja. Acest lucru nu se intampla, insa. “Nu este nici un motiv pentru care lucrarile sunt intarziate.
Au si fost echipele aici exact de luni, din data de 2 si au vazut despre ce este vorba. Ei si-au gasit si cazare pentru muncitorii care vor lucra zi lumina si urmeaza sa-si mai gaseasca inca doua apartamente pentru cei care conduc lucrarile. Chiar joi am avut o discutie cu ei si mi-au spus ca vin 100% de luni, in 9 aprilie, dar, tinand cont de faptul ca este Pastele la sfarsitul saptamanii, iar muncitorii au doua, trei zile libere, sunt sigur ca lucrarea se va incepe dupa Paste”, a declarat Cornel Resmerita, primarul Municipiului Lupeni.
Reabilitarea acestui obiectiv cultural se incearca de aproximativ 7 ani, insa doar acum se pune atat de serios problema, pentru ca cei din administratia locala spun ca au finantarea asigurata. Palatul Cultural Minerul, o cladire istorica in Valea Jiului, a fost dat in folosinta acum fix 85 de ani, respectiv in luna aprilie a anului 1927.
Luiza Andronache