U n tânăr din Petroșani a fost păgubit cu peste 750 de lei după ce a cumpărat de la un necunoscut un telefon mobil, de pe un site de comerț, dar a primit o placă video în colet.
Escrocul a expediat componenta de calculator (defectă) tocmai pentru a putea avea o scuză în cazul în care era reclamat. Acesta motiva că a încurcat coletele la expediere. Pe numele său a fost depusă o plângere pentru infracțiunea de înșelăciune, dar în cele din urmă dosarul a fost clasat de procurori. ”La data de 04.11.2020, Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată de către persoana vătămată cu privire la faptul că la data de 28.10.2020 a comandat de la o persoană necunoscută, de pe site-ul OLX, un telefon mobil marca Samsung A51, contra sumei de 755 lei și, la ridicarea coletului, a constatat că în interior se afla o placă video marca VTX de culoare roșu cu inscripția RADEON HD6950.
Prin ordonanța emisă la data de 04.11.2020 s-a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 244 Cod penal”, se arată în dosar. Procurorii au dispus renunțarea la urmărirea penală în cauza având ca obiect infracțiunea de tentativă la înșelăciune și sesizarea judecătorului de cameră cu propunerea de luare a măsurii de siguranță a confiscării speciale a plăcii video. Judecătoria Petroșani a admis solicitarea și a dispus confiscarea corpului delict, astfel că p ăgubitul a rămas cu paguba.