150 de concurenți au luat startul la Trofeul Pro-Parâng ediția a VI-a

T rei zile frumoase au petrecut participanții celei de-a VI-a ediții a concursului de turism sportiv Trofeul Pro-Parâng. Vremea a fost ideală pentru drumeție, traseul parcurs a atins vârful Piatra Iorgovanului și vârful Paltina cu coborâre prin valea Soarbele.

Prima zi a fost dedicată primirii participanților, organizarea taberei de corturi, ședința tehnică unde interactiv organizator – participant au fost prezentate probele concursului, date tehnice traseu raid și orientare, reguli specifice ce trebuie respectate de către participanți.
Au luat startul în proba de raid montan un număr de 150 concurenți în echipe de câte trei, acest gen de competiție promovează lucrul echipă. Au răspuns invitației noastre asociații și cluburi din București, Brașov, Pitești, Galați, Tg-Jiu, Iași. Valea Jiului a fost reprezentată de Montan Club Floarea Reginei.
”Cea de a doua probă a zilei de sâmbătă, ceea de orientare cu busola pe hartă a fost destul de solicitantă ,toți cei trei membrii ai echipei au parcurs un poligon cu nouă posturi amenajat în pădure și în jurul taberei. Proba culturală la focul de tabără și buna dispoziție a încheiat o frumoasă zi petrecută în natură în spirit de competiție și sportivitate.
Ziua de duminică a adus cel mai așteptat moment, festivitatea de premiere. Cele mai bune rezultate au fost răsplătite cu diplome, medalii, trofee, și mici cadouri. Trofeul a fost adjudecat de Zimbrul Carpatin Pitești, pe locul secund Cocoșul de Munte Brașov, iar ceea de a treia treaptă a podiumului a fost ocupată de Jnepenii București”, arată Radvanski Cazimir, președintele Asociației Pro Parâng.
După tradiționala fotografie de grup participanții s-au despărțit într-o atmosferă emoționantă, etapa organizată de Pro-Parâng Petroșani fiind ultima din cadrul Campionatului Național de Turism Sportiv Ștafeta Munților ediția 2021.
”Trebuie să aducem cele mai calde mulțumiri partenerilor și sponsorilor: Primăria Orașului Uricani ,CNIPT Uricani, Adarco Invest, Info 98, Camping Valea Iarului. Mulțumirile noastre se îndreaptă și spre Salvamont Hunedoara și Jandarmeria Montană care au fost alături de noi pe tot parcursul evenimentului. Vă recomandăm dacă sunteți prin zonă să vizitați Camping Valea Iarului, unde condițiile de cazare și ospitalitate sunt la cel mai înalt nivel”, mai spune sursa citată.
Monika BACIU

Advertisements