Î ntr-o ambianță inedită și o acustică perfectă, olimpiada corală s-a desfășurat în cele mai bune condiții, la finele săptămânii
trecute, la Petroșani. Aproape 400 de tineri au venit și au demonstrat că au voce, că știu să fie apreciați și aplaudați, dincolo de impactul auditiv fiind și unul vizual.

Cei 400 de elevi, reprezentând corurile
calificate în etapa zonală a Olimpiadei s-au
întrecut în interpretare, sâmbătă, la Petroșani. A fost o acțiune în organizarea Inspectoratului Școlar Județean, în
colaborare cu Școala Gimnazială I.G Duca și primăria Petroșani, care a alocat suma de 8.000 de lei. A fost ales Petroșaniul din motive ce au la bază buna colaborare din anii trecuți. „Având în spate experiența organizării olimpiadei naționale, am propus din start, când a fost vorba organizării olimpiadezi zonale, să venim la Petroșani,
pentru că știam că în această sală se poate asculta foarte clar un
cor și eram convinsă că domnul primar ne va ajuta și de această dată”, a spus Carmen Buzatu, inspector de specialitate din cadrul IȘJ Hunedoara.
„Mi-a făcut plăcere să accept această provocare, care nu este una deloc ușoră, dat fiind numărul foarte mare al elevilor care participă. De altfel, acest lucru s-a văzut, în momentul în care au coborât din autocar și mă bucur că sunt mulți participanți”, a adăugat și Robert Humel, inspector de arte IȘJ Hunedoara.
La concurs s-au înscris elevi din județele Alba, Arad, Timiş, Caraş-Severin şi Hunedoara. Președintele juruiului, format din 25 de membri, Cristian Fodor le-a mulțumit tuturor pentru implicare și le-a mărturirsit tuturor că, înainte de a fi un interpret de muzică populară, a făcut parte din cor.
„Vreau să spun că, deși sunt interpret de muzică populară, am făcut parte de-a lungul vieții, din multe coruri. Am făcut parte din
corul Arhanghelilor, al Catedralei Sfinții Arhangheli Mihail și Garvil din Orăștie, mai apoi în corul Catedralei Episcopale din
Deva, iar acum fac parte din Corala preoților Episcopiei Devei și Hunedoarei”, a spus Cristian Fodor, președintele juriului, la începutul competiței.
În 2011, la Petroșani a avut loc etapa națională a acestei olimpiade școlare corale, iar câștigătorii de acum merg la această etapă.
Diana Mitrache