Cartierele sărace din Valea Jiului sunt acum cele mai afectate de lipsa soluţiilor de supravieţuire, iar oamenii de aici, pentru că nu mai pot lucra nici cu ziua, au ajuns să se înfometeze. Mai multe ONG-uri au strâns bani, au cumpărat alimente şi s-au dus cu ele în aceste locuri. Echipele de voluntari au fost întâmpinate de zeci de oameni care aşteptau ceva de mâncare.
„E foarte, foarte greu în izolare. Ne descurcăm greu de tot, că nu avem bani, niciun venit. Suntem multe familii. Am mai fost plecaţi la muncă, dar de 4 luni de zile nu mai avem nimic. Nu mai putem face nimic. Stăm să aşteptăm. Sunt mulţi copii aici, avem vreo 200 de familii şi trăiesc toţi din ajutorul social de 140 de lei”, a spus unul dintre cei ce a primit pachetul cu alimente. „Suntem cei mai tari din Cartierul Saşa. Uitaţi, copilul e cu familia lui şi i-a dat numai un pachet, eu am şi eu familia mea. E greu de tot acum să ne descurcăm. Cum puteam şi noi. Nu avem servici. Eu sunt bolnav, dar la Asistenţa socială mi s-a spus că sunt bun de lucru. Ştiu ei situaţia mea”, a protestat unul dintre cei care era nemulţumit că ajutorul era prea puţin şi oamenii prea mulţi în casa lui.
Cel care le-a împărţit ajutoarele, alături de voluntari, Marius Rad, consilier în cadrul forului local de la Petroşani, spune că numai în acest oraş sunt sute de familii în situaţii disperate şi recunoaşte că acum oamenii au nevoie de ajutor.
„Din cauza lipsei de mobilitate ei nu îşi mai pot realiza venituri. Ştim că foarte mulţi îşi câştigau traiul, după ce munceau cu ziua.
O problemă pentru ei este şi că nu mai sunt târgurile săptămânale, acolo unde unii vindeau măcar o dată pe săptămână, câte ceva. Ei nu au mai ieşit din casă şi acum chiar sunt în situaţii extrem de dificile. Din câte ştiu eu sunt peste 360 de familii, doar la Petroşani, toţi fiind cu copii mici”, a spus Marius Rad, consilier local la Petroşani.
Totul a fost posibil după ce mai multe ONG-uri au strâns bani prin diverse donaţii şi acum fiecare a primit câte ceva de mâncare.
„O structură de 18 organizaţii din Valea Jiului au solicitat comunităţii ajutorul. Am reuşit să strângem, prin campania noastră, donaţii de la persoane tot din Valea Jiului, sau chiar şi din afară. Am făcut peste 100 de pachete cu alimente şi le dăm şi măşti chirurgicale, în mod gratuit”, a explicat Alexandru Kelemen, director Caritas Petroşani, mecanismul prin care voluntarii au făcut rost de bani.
Ajutoarele, venite din partea celor care îşi spun generic „Valea Jiului implicată”, au ajuns la familii din cartierul Saşa, din Livezeni, Aninoasa şi Uricani, acolo unde sunt comunităţi sărace, cu mulţi copii, ai căror părinţi nu lucrează.
Diana Mitrache