… Astazi e ziua mea! Pardon, m-am nascut in 26, dar, intrucat erau zapezi mari (ca acum) m-au declarat doar in 27 ianuarie. Prima data au vrut sa-mi puna numele Stalin (asa era, ala era pe cai mari). Normal, n-am fost de-acord! Pe urma, s-au gandit sa-mi zica Gheorghe. Mi s-a parut degradant si i-am refuzat. In final, m-au inregistrat Mircea si asa mi-a ramas numele, nu mi-ar mai fi ramas… …
Dupa ani si ani (vorba alora de la “Compact”) mi-am dat seama ca, de fapt, eu ma nascusem in aceeasi zi si aceeasi luna cu Nicolae Ceausescu. In fiecare an, in ziua aceasta, toata tara imi canta “La Multi Ani, iubit conducator!”. Recunosc, asa cum ar trebui sa recunoasca orice om, ca eram fericit. Desi fericirea este o notiune abstracta… Am un coleg tanar care crede ca ziaristica a inceput cu el si ca genurile gazetaresti sunt ingredientele pe care le baga la mate in fiecare seara. Nimic mai fals! …Lucram la “Steagul Rosu”, ziarul comunistilor de pe vremuri. In fiecare an, in 6 ianuarie (ziua de nastere a Elenei, alta Elena!) si 26 ianuarie (ziua lui) pe adresa ziarului soseau zeci de poezii omagiale. Intrucat nu intruneau conditiile, redactorul sef imi dadea o suta de vodca si un pachet de BT sa scriu o… poezea.
Poezeaua aceea era platita (a doua zi!) cu 360 de lei. Eu aveam salariul de 1500 de lei. Nu faceam altceva, decat un exercitiu de “limba” (si rima!). Cu 360 de lei (un kilogram de muschi de porc costa 18 lei…) faceti dumneavoastra socoteala… … Da! Asa a fost. Le raspund, acum si aici, celor care m-au categorisit ca fiind comunist. Recunosc. Imi pun cenusa in cap. Ma iau de mana cu cei de astazi (Plesu, Liiceanu, Patapievici, Cartarescu, Sever Voinescu) cu deosebirea ca, pe vremea aceea, era una, iar acum e alta! Atunci pe mine ma putea obliga cineva sa fac ce fac, acum pe ei nu-i obliga nimeni sa se-nhame la ceva in care nu cred… Sau, in subconstientul lor, chiar cred!
P.S. “Pe surse”, am aflat ca fostul meu prieten Genu Tutu (sa traiasca, la multi ani!) intentiona sa reincalzeasca o ciorba expirata, cu scanari din presa comunista, despre felul in care era preamarit… “Conducatorul”. I-am cerut o “poezea” scrisa de mine pe vremea aia si mi-a dat-o. Nu mi-a cerut bani pe ea. Mare om, mare caracter! Drept pentru care, cu acceptul sefilor acestui ziar, o reproduc, in facsimil, in aceasta pagina. Am facut-o, am facut-o! Dar nu ma dezic! Niciodata n-am sa musc mana care mi-a dat o paine!
Mircea BUJORESCU
