La finele săptămânii, sâmbătă, e Noaptea Muzeelor, un eveniment menit să aducă publicul în sălile cu artefacte și vestigii, iar la Petroșani, Muzeul Mineritului va fi deschis până după miezul nopții. În plus, pe seară, acolo va avea loc și un vernisaj, intrarea fiind gratuită.
Muzeul Mineritului a fost reabilitat și refăcut, iar acum, în noile săli suntem primiți gratuit. E Noaptea Muzeelor și evenimentul este pregătit de cei de la muzeu, care ne așteaptă să vizităm încăperile destinate istoriei locului, a minerilor și a mineritului, pe baza căruia a luat naștere comunitatea din care facem și noi parte acum.
„Programul este de la ora 18,00 la ora 2,00 noaptea. Accesul este gratuit pentru toată lumea, indiferent din ce categorie socială vin. Este un vechi obicei, nu doar la noi, ci în toată Europa. Iar scopul este acela de a aduce și a împrieteni vizitatorii cu artefactele și bogățiile lumii”, a spus Marian Boboc, administratorul Muzeului Mineritului.
La muzeu va avea loc și un vernisaj, unul inedit, cu donații voluntare, fondurile urmând să fie donate pentru Ucraina. „La ora 16,00 este o expoziție de artă plastică, la care vă invităm să luați parte și să vă bucurați de ea”, a mai spus Marian Boboc.
Noaptea Muzeelor 2022, a ajuns la cea de a 18-a ediție și va avea loc sâmbătă, 14 mai, la nivel național. Aceasta propune publicului expoziții, intervenții și experimente artistice, proiecții, spectacole, ateliere, concerte, tururi interactive, toate desfășurate în format fizic, după două ediții de pandemie.
În Valea Jiului mai sunt muzee la Petrila, cel al Mamei, pe care îl găzduiește artistul Ion Barbu, cel al Instalatorului, la Petroșani, tot în custodia lui Ion Barbu, iar pe Slătinioara, curioșii pot ajunge la Muzeul Momârlanului.
Diana Mitrache