Administrația locală de la Petroșani vine în sprijinul competiției ,,Parângul Night Challenge”, cu suma de 8.000 de lei. Acest concurs se va organiza pe data de 18 februarie 2023, competiția fiind una de tip „vertical race” şi
presupune parcurgerea unui traseu de de 4,5 km, atât în alergare cât şi cu schiurile de tură, cu plecare de la baza telescaunului vechi (începutul Pârtiei B), având linia de sosire pe Vârful Parângului Mic.

”A.S. Bike & Run Petrosani este una dintre asociaţiile din Petroşani, care s-a implicat activ în viaţa sportivă şi turistică a municipiului nostru, organizând competiția ,,Parângul Night Challenge”, care a devenit, de-a lungul anilor, un concurs cu renume printre evenimentele care implică sporturile de iarnă. Prin adresa nr. 1002/19.01.2023, A.S. Bike & Run Petroşani solicită Consiliului Local un sprijin financiar
pentru a putea organiza în bune condiţii cea de a X-a ediție a competiţiei ,,Parângul Night Challenge”. Acest
concurs se va organiza pe data de 18 februarie 2023, competiția fiind una de tip „vertical race” şi presupune parcurgerea unui traseu de de 4,5 km, atât în alergare cât şi cu schiurile de tură, cu
plecare de la baza telescaunului vechi (începutul Pârtiei B), având linia de sosire pe Vârful Parângului Mic. În acest sens, având în vedere importanţa acestui
eveniment sportiv, atrăgând participanţi din toată ţara şi
uneori şi din străinătate, propun implicarea Consiliului Local în coorganizarea acestei manifestări alături de A.S. Bike & Run Petrosani și alocarea din bugetul local a sumei de 8000 lei din cap. 67-02 ,,Cultură, recreere, religie”. Suma este necesară pentru
premierea participanților la competiție”, arată proiectul de hotărâre al Consiliului Local
de la Petroșani.
Edilii de la Petroșani sprijină constant competițiile sportive. Mai mult decât atât cele mai multe dintre acestea aduc și mulți turiști.
Monika BACIU