Motoarele și căprioarele nu fac combinația cea mai bună.
Este perioada în care motocicliștii profită de vremea bună și ajung în păduri la diverse antrenamente de enduro. Doar că, pădurarii le atrag atenția că acum e și o perioadă în care căprioarele, ori porcii mistreți fată și puii sunt extrem de sensibili.
Pădurarii au făcut un apel public către iubitorii de enduro, cărora le explică faptul că, în mai-iunie, au loc fătările la căprioare și, de asemenea, au apărut deja purceii de porc mistreț.
Așa că, mai ales în această perioadă, animalele au cel mai mult nevoie de liniște!
Specialiștii spun că, în primele zile de viață, puii sunt lasați în locuri ferite, deoarece nu pot încă fugi. „În afara ariilor protejate, se practică. Mai ales în perioada aceasta, când e perioada de fătare la căpriori, cerbii comuni și lopătari, le cerem celor ce merg cu ATV-uri sau motoare, să aibă la ei conduita. Să circule doar pe drumurile forestiere. Puii se sperie, se pot pierde de mamă, sau se pot răni”, spune Tiberiu Fenczo, ranger în Parcul Național Defileul Jiului.
Puii sunt alăptați periodic, iar mama este tot timpul în apropiere.
Zgomotele produse de cei cu motoare îi pot speria. Puii mici pot fugi, iar mai apoi sunt condamnați la moarte sigură.
Motocicliștilor li se recomandă să nu intre în păduri, până prin iulie, ci să accepte traseele marcate și drumurile forestiere existente, să nu intre în ariile protejate, pădurile virgine, sau parcurile naționale.
Mai mult, dacă găsiți pui ce par singuri și abandonați, specialiștii spun că ideal ar fi să fie lăsați în acele locuri, unde să îi găsească cele care le-au dat viață și care știu sigur de existența lor. „Mai ales cei care practică drumeția montană, găsesc puii așa-zis abandonați. Dar ei nu sunt abandonați. Ei sunt lăsați camuflați în iarbă. În primele zile, puii sunt neajutorați, dar părintele revine, de mai multe ori, pe zi, să verifice, să alăpteze. Nu degeaba au puii camuflajul perfect pentru a se piti în frunze”, a conchis Tiberiu Fenczo, ranger în Parcul Național Defileul Jiului.
Diana Mitrache