„Am căutat soluții echilibrate și am găsit deschidere pentru dialog, pe baza unor argumente concrete”. Asta spune ministrul Energiei, Sebastian Burduja, după vizita de la Bruxelles. Cele mai improtante discuții le-a avut în capitala europeană despre minerit. Iar minerilor din Valea Jiului și de la Gorj le promite susținerea forului european.

Sebastian Burduja s-a întors de la Bruxelles și a scris, pe pagina de socializare că a făcut ceea ce le-a promis minerilor la vizita în
Valea Jiului:
„Am spus că voi veni aici în luna octombrie pentru discuții directe legate de viitorul mineritului în Gorj și Hunedoara”, spune oficialul din Ministerul Energiei.
„Cele mai complexe discuții au vizat perspectivele exploatării cărbunelui în Valea Jiului și la Complexul Energetic Oltenia. Am căutat soluții echilibrate și am găsit deschidere pentru dialog, pe baza unor argumente concrete. Transelectrica va face pe parcursul următorului an un studiu de adecvanță a sistemului energetic național, care ne va furniza datele necesare pentru continuarea negocierilor cu Comisia Europeană. Am susținut ferm că nu putem renunța la producția de energie electrică pe bază de cărbune fără a pune altceva în loc. Discuțiile vor continua la nivel tehnic”, scrie Sebastian Burduja.
Ministrul Energiei a fost în Valea Jiului, a intrat și în mina Livezeni și a promis celor de aici că va face Complexul Energetic Valea Jiului viabil.
Diana Mitrache