Ministerul Energiei precizeazã cã închiderea minelor necompetitive este un program asumat de România în urmã cu opt ani si vizeazã doar minele care pun probleme serioase de mediu si eficientã economicã.
Suma totalã implicatã de toate Guvernele care s-au succedat în perioada 2011-2019 este de 1,4 miliarde de lei pentru companiile CEH si SNIM, în conditiile în care suma totalã autorizatã de CE pentru acest proces este de 1,6 miliarde de lei.
„Închiderea minelor necompetitive din România este un program asumat de tara noastrã în urmã cu ani, respectiv în anul 2011 si modificat de Guvernul Ciolos (2016) prin includerea a douã noi mine în lista celor neviabile economic: Lonea si Lupeni. Pentru cei care nu au înteles, acest plan nu este unul de închidere a minelor din România. Acesta este un plan de închidere a minelor care pun probleme serioase de mediu si eficientã economicã. Mai mult, subliniem cã cei care astãzi declarã apocaliptic sfârsitul industriei miniere din tara noastrã au aprobat aceleasi ajutoare de stat destinate închiderii minelor neviabile, convenite cu Comisia Europeanã, în cuantum mult mai mare. Mai exact, vorbim despre acordarea sumei de 74,714 milioane de lei pentru închiderea minelor Petrila, Paroseni si Uricani în anul 2017”, se aratã într-un comunicat.
Precizãrile vin dupã ce în spatiul public au apãrut declaratii care criticau decizia Guvernului de a închide trei mine de cãrbune din Valea Jiului.
Guvernul a aprobat miercuri acordarea de ajutoare de stat pentru închiderea minelor de cãrbune necompetitive din Complexul Energetic Hunedoara (CEH) si din cadrul Societãtii Nationale de Închideri Mine Valea Jiului (SNIM).
„Cât priveste îngrijorãrile acelorasi declaranti privind furnizarea de cãrbune pentru CEH, reamintim cã în cadrul CEH rãmân douã mine în exploatare – Vulcan si Livezeni – care vor asigura necesarul de cãrbune pentru producerea energiei electrice si termice în cadrul Complexului Energetic Hunedoara. Asadar, cei care speculeazã abandonul industriei miniere în România nu doar cã se însealã dar induc o stare de neliniste inutilã în zona Vãii Jiului. Asta pentru cã actualul Guvern nu doar cã pune în aplicare planul de închidere a minelor necompetitive din România, dar are în derulare planuri de revigorare a industriei miniere”, se mai aratã în comunicat.
În acest context, Ministerul Energiei mai aratã cã Guvernul actual pregãteste constructia unui grup nou de productie în cadrul CEH la Mintia. Aceastã investitie în ciclu combinat va stabiliza economic, social si energetic întreaga regiune si, implicit, România. Decizia de investitie a grupului de la Mintia a fost deja luatã de compania de stat Romgaz, aceasta fiind deja angrenatã în pregãtirea demarãrii procesului investitional (studiu de fezabilitate).
„În concluzie, ne rezervãm dreptul de a demonta toate aceste speculatii care nu fac altceva decât sã transforme un adevãr si o preocupare realã guvernamentalã pentru viabilitatea sectorului miner din România într-o clevetealã politicã”, mai spun reprezentantii ME. Guvernul a aprobat acordarea de ajutoare de stat pentru închiderea minelor de cãrbune necompetitive din cadrul Complexului Energetic Hunedoara si din cadrul Societãtii Nationale de Închideri Mine Valea Jiului, a anuntat miercuri purtãtorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu.
„Guvernul a aprobat douã hotãrâri de guvern, la propunerea Ministerului Energiei, privind aprobarea acordãrii unor ajutoare de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cãrbune necompetitive din cadrul Societãtii Complexul Energetic Hunedoara si din cadrul Societãtii Nationale de închideri Mine Valea Jiului S.A. (…) Pentru Complexul Energetic Hunedoara, Ministerul Energiei a propus acordarea unui ajutor de stat de 60,6 milioane de lei. Acordarea acestui ajutor de stat este în concordantã cu cerintele Comisiei Europene. De asemenea, pentru închiderea minelor necompetitive din Societatea Nationalã de Închideri Mine Valea Jiului S.A., pentru anul 2019, România si Comisia Europeanã au convenit în 2012 un plan privind închiderea minelor, iar acum a fost acordat un ajutor de stat de 52,7 milioane de lei”, a declarat Nelu Barbu la finalul sedintei de guvern de miercuri.