Minerii pensionari primesc deconturile

Pensionarii din minerit vor primi din septembrie banii pentru consumul de energie electricã. Acest fapt este stipulat în contractul colectiv de muncã, dar sunt si pensionari care nu au venit nici anul trecut dupã bani, iar sumele ar putea fi returnate la buget.

Din prima sãptãmânã a lunii septembrie, minerii aflati acum în pensie vor fi asteptati la unitãtile miniere la care sunt arondati. Fiecare va primi sumele corespunzãtoare din subventionarea costului la energie electricã. „În intervalul 3 septembrie – 20 septembrie, pensionarii se vor prezenta la sediul sucursalelor la care sunt arondati, pentru ridicarea plãtilor cuvenite”, a declarat Aurel Anghel, directorul general al  Societãtii Nationale de Închideri de Mine din Valea Jiului. Paradoxal, însã, aproximativ 1.400 de pensionari nu au cerut banii de deconturi nici pentru anul trecut. Asta desi cei mai multi au nevoie de sumele respective, pentru a-si achita facturile. Cei de la minã îi vor atentiona, dar existã posibilitatea ca banii sã fie returnati la buget, dacã nu sunt ridicati. „Sunt pensionari din sistemul minier, care nu si-au ridicat drepturile cuvenite pe anul 2012. Numãrul lor este destul de mare si ajunge la aproximativ 1.400 de oameni, care nu au veni dupã bani. Din cei 8.600 câti sunt în total, undeva la 1.466 nu au venit dupã bani si îi rugãm sã vinã la sucursalele de care apartin sã si le ridice. Am dat noi termen pânã în data de 15  octombrie 2013”, a mai spus Aurel Anghel.

4-1În cazul în care pensionarii nu se prezintã, dupã ce vor fi înstiintati si personal, prin adrese la domiciliile lor, vor pierde banii de decont, iar sumele se întorc la bugetul de stat. Fiecare fost miner primeste o cotã-parte de cãrbune, cu care se poate încãlzi, ori poate deconta factura la energia termicã din sistemul centralizat. Tot în baza contractului cu unitãtile miniere de care apartin, fostii mineri au subventionat si costul facturilor la energia electricã, dar pentru asta trebuie sã ducã la minã facturile din ultimele luni.

Advertisements

Un comentariu la „Minerii pensionari primesc deconturile

  • 22 august 2013 la 17:50
    Permalink

    Lasati ca ei au cu ce trai uni dintre ei mai lucreaza si pe la paza asa ca e mai rau de tineri fara aparare neputincioasi intr-o tara de doua monede ingaurite.

Comentariile sunt închise.