C onferedrația Meridian i-a cerut sprijin premierului Nicolae Ciucă, în contextul întâlnirii Comitetului Național Tripartit pentru Dialog Social. Printre altele, premierul a aflat și că, dacă nu sunt urgentate câteva măsuri, minerii și energeticienii de la CEH nu vor mai putea fi plătiți.
Așa că, într-un document complex, membrii Confederației Meridian au cerut:
„Accelerarea aplicării măsurilor guvernamentale necesare pentru a avea o tranziţie justă în Bazinele Carbonifere Valea Jiului şi Oltenia, dar și pentru a ameliora situația socială din comunitățile miniere care au fost afectate puternic de restructurările industriale.
Adoptarea cât mai rapid posibil, la nivelul Guvernului a OUG prin care se alocă și se pot accesa fondurile pentru activitate regresivă la nivelul tuturor celor 4 exploatări miniere, Lupeni, Vulcan, Livezeni și Lonea din cadrul Complexului Energetic Hunedoara.
În caz contrar, dacă aceasta ordonanță de Guvern nu va fi adoptată în cel mai scurt timp CEH se va afla în imposibilitatea de a plati salariile angajaților – mineri, salvatori, preparatori și energeticieni – fapt ce va genera convulsii sociale de nedorit în această perioadă.
Constituirea în cel mai scurt timp posibil a noii societăți denumită de noi generic, “Complexul Energetic Valea Jiului”, formată din active miniere și energetice viabile din cadrul Complexului Energetic Hunedoara, minele Lupeni, Vulcan, Livezeni și Lonea, termocentrala Paroşeni și Sucursala Prest-Serv, aşa cum s-a discutat la nivelul Ministerului Energiei, cu grup pe gaz pe lângă cel pe cărbune la Paroşeni și o microhidrocentrală, pe pârâul Baleia unde barajul este realizat în proporție de 80 %.
Potrivit principiului egalităţii în faţa legii, consacrat prin art. 16 alin. (1) din Constituţia României, solicităm să nu fie instituit un tratament diferit pentru persoane aflate în aceeaşi situaţie, prin limitarea sferei de aplicare a dreptului de pensionare cu 15 ani în condiţii speciale de subteran, doar la personalul din Valea Jiului, judeţul Hunedoara, ci să se extindă aplicarea acestor prevederi legislative şi la persoanele care au desfăşurat activitate în condiţii speciale de subteran şi au fost disponibilizate ca urmare a încetării activităţii minelor din Maramureş”.
Diana Mitrache