M inerii din Valea Jiului sunt la un pas să nu primească salariile în februarie, iar situația a devenit critică. Sindicaliștii sunt la București și spun că au obținut câteva promisiuni, dar recunosc că cel puțin o mină nu mai poate să funcționeze în scurt timp.
Minerii nu mai au cu ce să lucreze în subteran. E un cerc vicios, care a generat o producție scăzută, vândută la un preț scăzut. E vorba și de lipsuri materiale, dar și de riscul de a rămâne fără niciun abataj la mina Vulcan. În plus, la Lonea în mină, minerii intră pe două schimburi, iar la Lupeni pe 3. Și toate acestea au generat situația în care salariile ar putea să nu fie plătite la timp.
„Am avut o discuție cu ministrul Energiei care ne-a dat asigurări că se vor găsi soluții pentru plata salariilor. Am discutat și de situația precară în care ne aflăm cu toate sucursalele Complexului Energetic Hunedoara, din punct de vedere al aprovizionării cu materiale și al locurilor de muncă. Și aici ministrul a promis că va avea o discuție cu cei din conducerea CEH, și vor încerca să găsească soluții, așa încât compania să funcționeze normal până la înființarea Complexului Energetic Valea Jiului”, a precizat Darius Cîmpean, președintele Sindicatului Muntele din cadrul CEH.
Sindicatele spun că noua companie ar putea fi înființată prin luna aprilie și că, până atunci, această companie este în impas. Atunci, toate speranțele se pun în viitorul complex energetic ce va produce energie cu un mix.
„Am discutat chiar și chestiuni legate de viitorul noii companii, și anume, realizarea grupului pe gaz, microhidrocentrala și panourile fotovoltaice ce ar trebui instalate pe perimetrele disponibile ale CEH”, a mai spus Darius Cîmpean.
Reprezentanții minerilor și ai energeticienilor sunt la București și îi cer spijin ministrului Energiei Vigil Popescu, în speranța că oamenii vor fi plătiți, vor avea cu ce să lucreze și abataje în care să intre ca să scoată cărbuni. Termocentrala Paroșeni a ajuns să lucreze două zile pe săptămână, pentru că atât ajunge cărbunele extras din cele 4 mine.
Diana Mitrache