Deși a plătit suma restantă la societatea franceză care a făcut desulfurarea de la Paroșeni, CEH rămâne cu bunurile gajate. Administratorul judiciar a avut prima înfățișare în instanță și cere acum un curator, pentru a putea înființa un nou complex energetic în Valea Jiului.

Termocentrala Paroșeni are mai multe bunuri gajate pentru o datorie de 14 milioane de lei, bani pe care societatea care a făcut desulfurarea nu i-a primit. Reprezentanții CEH spun că aceasta este o problemă, în timp ce administratorul judiciar de la CEH spune că situația se va realiza curând.
Firma franceză vrea banii, doar că a intrat în insolvență, banii virați nu au ajuns în cont, așa că, la Paroșeni, la termocenmtrală, sunt mai multe bunuri gajate. „CNIM, o socie­tate franceză, a pus o ipotecă pe bunurile de la Paroșeni, pentru că avea bani de recuperat. Noi am virat banii în cont, pentru ca societatea franceză să își ridice banii, dar, din păcate, de peste un an de zile, societatea nu ridică banii. De ce? Am luat legătura cu ambasada din Franța și cu cea franceză de la București, societatea a intrat în insolvență, apoi în faliment. Nu mai răspundeau la mesaje. Noi îi rugam să își ridice banii și ipoteca”, a spus Cristian Roșu, administrator special la CEH.
Soluția va fi găsită în instanță. „Administratorul
judiciar a deschis o acțiune în instanță în acest sens, prin care a solicitat numirea unui curator care să poată să dispună de banii respectivi și să ne elibereze bunurile de care noi avem nevoie pentru formarea noului complex. Am avut un termen în instanță chiar săptămâna trecută și sperăm să avem în scurt timp un curator, așa încât ultima problemă care mai stă în calea formării noii societăți să fie depășită”, a mai precizat Cristian Roșu, administrator special la CEH.
Pentru sumele restante, CNIM, înainte de a intra în insovență, și-a notat în arhiva electronică de garanții
imobiliare, o garanție asupra aproximativ 800 de bunuri din Termocentrala Paroșeni.
Instalația de desulfurare de la Termocentrala Paroșeni este funcțională din august 2018. Ca atare, unitatea de producere a Energiei Electrice este conformă condițiilor de mediu impuse de Uniunea Europeană, dar nici până acum nu și-a primit suma totală firma franceză.
Investiția în instalația de desulfurare de la Termocentrala Paroșeni a costat 65,3 milioane de euro. Proiectul ar fi trebuit finalizat în vara lui 2015. CEH mai avea de achitat pentru instalația de desulfurare 14
milioane de lei.
Diana Mitrache