La fel ca oamenii, amintirile au viata lor. Atunci când un om devine purã si imaterialã amintire, silueta abstractizatã a existentei sale lasã umbre pe zidul în care memoria îsi cuibãreste zilele, anii, vârstele. Mircea Andras este si el prins în zidãria sensibilã a acestui perete invizibil de sânge si nervi spre care ne întoarcem din când în când, pentru a descifra cu miopia noastrã plinã de viatã, scrisul mãrunt, uneori indescifrabil, al destinului sãu.
Am colaborat câtiva ani la un cotidian din Valea Jiului. Mircea avea pagina lui care se numea: „Scriitorul de la pagina opt”. Era blând ca un nor uitat deasupra câmpului de vântul amiezii. Avea o întelepciune calmã pe care o închidea în fiecare gest ca pe un secret, doar al lui. El este viu pentru cã a dat viatã cãrtilor sale iar acestea respirã în mijlocul nostru. Sunt si vor rãmâne prezente.
Cu Mircea Andras s-a pierdut un mare scriitor al Vãii Jiului si nu numai dar eu, personal, am pierdut un prieten desãvârsit. Când spun desãvârsit nu exagerez câtusi de putin, stiind precis câtã încãrcãturã are un asemenea cuvânt, mai ales printre
literati.
Dispãrut la o vârstã la care altii poate doar debuteazã în ale scrisului sau îsi vãd cu emotie tipãritã prima carte, el ne-a lãsat o întreagã OPERÃ. Ce cuprinde? Aceasta sigur se stie.
Petru Bolog – Cimpa
–-
„Întotdeauna mi-am spus
drumul acesta trebuie sã ducã undeva
si l-am strãbãtut cu orice pret, pânã la capãt
acolo începea de fiecare datã alt drum
care se cerea strãbãtut la rândul lui
apoi altul si altul fãrã istovire
pânã la capãt
acolo însã mai era un drum
care trebuia sã ducã si el mai departe”
Mircea Andras – Revista „Astra” 1981
–-