Materiale sanitare de circa un milion de lei la Colegiul Național Mihai Eminescu din Petroșani

C olegiul Național Mihai Eminescu din Petroșani a demarat procedura în vederea achiziționării de consumabile de uz general si individual în cadrul proiectului ,,Dotarea Colegiului National Mihai Eminescu Petrosani cu materiale sanitare. 909.416 de lei este valoarea contractului finanțat din fonduri europene, prin Programul Operaţional Infrastructura Mare 2014 – 2020 (AM POIM).

85 milioane euro
fonduri europene se vor îndrepta către școlile și universitățile din România pentru echipamente de protecție și containere
sanitare mobile. Acestea vor fi dotate cu echipamente de protecție medicală/ dispozitive medicale și dezinfe­c­tanți, precum și containere sanitare mobile. Astfel, acțiu­nile finanțabile din cadrul proiectelor vor putea include:
Dotarea unităților de învățământ preuniversitar de stat cu echipamente de protecție / dispozitive medicale, în special, dar fără a fi limitate la: măști de protecție, dezinfectanți, combinezoane, aparatură destinată dezinfecției și sterilizării aerului de tipul nebulizatoarelor; containere sanitare mobile destinate asigurării condițiilor igienico-sanitare minime necesare pentru prevenirea și diminuarea răspândirii potențiale a infecției cu virusul SARS-CoV-2. Dotarea instituțiilor de învățământ superior de stat cu echipamente de protecție / dispozitive medicale, în special, dar fără a fi limitate la: măști de protecție, dezinfectanți, combinezoane, aparatură destinată dezinfecției și sterilizării aerului de tipul nebulizatoarelor. Pentru acțiunile de acest tip, echipamentele de protecție de uz personal sunt eligibile exclusiv în beneficiul studenților care îndeplinesc criteriile pentru a beneficia de burse sociale de stat și burse sociale ocazionale. Dotarea cu containere sanitare mobile poate fi propusă doar pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat din regiunile mai puțin dezvoltate, care nu dispun de acces la rețeaua de apă și canalizare!
Monika BACIU