Aflat în plină campanie pentru fotoliul de primar din partea PNL, la Vulcan, Dan Marinescu este atacat de cei pe care îi reprezintă în Consiliul de Administrație de la Complexul Energetic Valea Jiului. Darius Cîmpean, președintele Sindicatului Muntele, spune că Marinescu trebuie să plece, pentru că este într-o situație delicată și că i-a cerut asta public. „Noi am cerut, cu o hârtie scrisă, către domnului ministru al Energiei, demiterea domnului Marinescu, care a fost selectat și este membru al CA. Noi am spus-o direct și domnului Marinescu, în ședința CA, că nu credem că a venit cu sufletul deschis. Mai mult, este angajatul unei firme care produce energie sub formă neconvențională, și care se află în profundă antiteză cu CEVJ, care știm că produce energie prin arderea cărbunelui”, a spus Darius Cîmpean, președintele Sindicatului Muntele din cadrul Complexului Energetic Valea Jiului.
În replică, Dan Marinescu spune că nu va demisiona și vine cu argumente. El este membru al Consiliului de Administrație de câteva săptămâni, așa că nu vede de ce expertiza lui nu ar putea fi folosită.
„Eu am participat la un concurs. Poate are doar motive politice, dânsul fiind membru PSD. Din punct de vedere profesional, nu cred că are ce să îmi reproșeze. Am votat și bugetul. Dar este dreptul dânsului să facă ce dorește. Am participat la construirea și punerea în folosință a Grupului IV de la Paroșeni, de către japonezi în perioada 2004-2007. În perioada 2012-2017 am fost director la proiectul de desulfurare de la Termocentrala Paroșeni. Iar proiectele de viitor ale CEVJ sunt în aportul meu de experiență. Inclusiv centrala pe gaz și fotovoltaică, pentru că eu cunosc foarte bine locațiile unde se pot face asta. (…) Am lucrat la o firmă pe energie, dar nu este o incompatibilitate. Eu dezvolt parcuri pe energie fotovolatice. De un an de zile nu mai sunt la această societate, ci la alta, așa că nu cred că este vreo problemă de incompatibilitate”, a spus Dan Marinescu, membru al CA al CEVJ.
Diana Mitrache