Fostul prefect de Vâlcea democrat-liberalul Petre Ungureanu a ridicat miercuri într-o conferintã de presã problema lucrãrilor la soseaua Transalpina. Fostul prefect a fãcut afirmatia în contextul în care lucãrile ar putea stagna din cauza arestãrii patronului Romstrade, Nelu Iordache.
“Nu stiu dacã se va mai termina lucrarea si s-ar putea ca totul sã înghete odatã cu arestarea lui Nelu Iordache. Ar fi pãcat iar autoritãtile judetului ar trebui sã se implice pentru a nu pune în pericol cea mai mare investitie din judetul Vâlcea. Cred cã asta ne-ar mai lipsi acum, când ne agãtãm cu dintii de turism, dupã ce industria s-a dus pe apa sâmbetei. Proiectul Transalpina, care priveste trei judete si este motorul dezvoltãrii turismului în Parâng, trebuie neapãrat finalizat”, a precizat Petre Ungureanu, potrivit AGERPRESS.
Nelu Iordache, patronul de la ROMSTRADE, este judecat în arest preventiv în dosarul deturnãrii fondurilor pentru primul tronson din autostrada Nãdlac-Arad. El este acuzat de delapidare, fals în înscrisuri, spãlare de bani si înselãciune.
În anul 2008 CNADNR a decis sã scoatã la licitatie reabilitarea completã a întregului DN67C, cunoscut sub numele de Transalpina. La licitatie s-au înscris douã firme: Romstrade, controlatã de Nelu Iordache, si compania israelianã Saphiro Construction. Câstigãtoare a contractului a fost declarata în septembrie 2008 compania Romstrade, cu o ofertã de 1,231 miliarde de lei fãrã TVA, echivalentul a 340 de milioane de euro la cursul de atunci.
Lucrãrile au început în 2009, iar lucrãrile s-au desfãsurat într-un ritm alert, în 2011 soseaua Transalpina fiind asfaltatã în proportie de 99% si circulabilã integral, devenind aproape la fel de popularã ca si Transfãgãrãsanul. Oficial, drumul este închis circulatiei vehiculelor, nefiind încã finalizat.
Soseaua Transalpina a devansat Transfãgãrãsanul din punctul de vedere al traficului de masini, în anul 2012. Numerosi turisti si soferi care au ales în 2012, cea mai înaltã sosea din România s-au arãtat nemultumiti de faptul cã, în anumite zone, Transalpina este plinã de gropi, de deseuri si nu are parapeti pe portiuni foarte lungi.
Monika BACIU