A dministratorul judiciar al Complexului Energetic Hunedoara a organizat mai multe licitații pentru vânzarea unor active ale societății energetice. Una din proceduri a ajuns în instanță. Mai exact este vorba de procedura de licitație în cadrul căreia s-a vândut o locomotivă a Complexului Energetic Hunedoara. Potrivit datelor inițiale, locomotiva Diesel electrică tip DA 001, a avut prețul de pornire la licitație de 50.000 de euro. Și, în urma licitației, potrivit administratorului judiciar Emil Gros, cel care s-a ocupat de vânzarea activelor și a bunurilor, locomotiva s-a vândut la valoarea de 270.000 de euro. Unul dintre ofertanță a formulat contestație, astfel că dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Hunedoara. ”Împotriva măsurii administratorului judiciar de declarare a câștigătorului licitației Machines Tools Trade SRL prin procesul-verbal de licitație nr. 2972 din 15.04.2021 a formulat contestație ofertantul Best Consulting SRL, formându-se dosarul asociat a21. Administratorul judiciar a depus întâmpinare”, arată raportul administratorului judiciar. După trei termene, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 27 mai.

Monika BACIU