L a Livadia, o localitate aflată la câțiva kilometri de Petroșani, lucrările de introducere a rețelei de gaz metan au înțesat străzile cu țevi galbene. Nu este plăcut, nici estetic, iar o parte dintre localnici se tem că lucrarea ar putea să le creeze
probleme în timp. Primarul, care recunoaște că nu îi plac nici lui țevile, susține că aceasta a fost aici singura soluție valabilă.

Fiecare casă are un nou gard realizat dintr-o țeavă ce va transporta prin ea gaz metan, iar porțile sunt și ele îngrădite tot cu astfel de țevi. Nu este deloc plăcut, după ce satul de oameni gospodari a asjuns ca o uzină, cum spun acum unii localnici, dar, nici siguranța nu este de neglijat. Unii spun că, poate, la îmbinări să nu fie probleme, pe viitor și sunt de părere că toate acestea trebuiau îngropate.
„Nu am fost consultați, în primul rând. Cred că era mai bine subteran, decât pe deasupra. Eu zic că era și mai frumos. Nu știu, ce se întâmplă dacă va supuira la suduri, că nimeni nu ajunge sus să verifice. Dacă simțim miros de gaz, îi chemăm. Ce să facem? Nu ne-au consultat”, spune un localnic, care recunoaște că a cerut ca, la poartă să aibă loc să intre o mașină de pompieri, la nevoie.
„Într-adevăr, am fost consultați și eu am semnat pentru introducerea gazului metan, dar nu în orice condiții. Uitați-vă acest sat e ca o centrală termică, plinăc de conducte. Gândiți-vă că poate fi un
accidnet, poate lovi țeava o mașină, poate să fie de la Dumnezeu, un trăznet, cum e vara. Și ce facem noi cu atâtea conducte în satul acesta? Efectiv a dispărut satul românesc. E bătaie de joc”, spune un alt localnic care are o casă în Livadia.
Toate străzile satului sunt acum pline de țevi galbene, dar, primarul spune că asta a fost singura soluție viabilă, că le place sau nu localnicilor și că, din punct de vedere al siguranței nu este nicio problemă. S-a mers, spune primarul Daniel Răducanu, pe o soluție care nu presupunea alimentarea acestui sat din stația de la Baru Mare. Și s-a ajuns la soluția de a realiza o nouă stație de medie presiune, care și ea constă bani în plus. „Cu siguranță, și eu mi-aș fi dorit ca proiectantul să ne dea o altă soluție tehnică. Deja am precizat că, soluția tehnică nu a fost dată de mine. Fiind pe fonduri europene, există un standard de cost per branșament și acesta, înmulțit cu numărul de branșamente, dă valoarea de investiție. Acolo unde standardele de cost, dar și investițiile anterioare au
permis, se va merge pe îngropat, unde nu e asfalt. Soluția aceasta este pentru
50-60% din gospodăriile de la Livadia” , a precizat Daniel Răducanu, primarul comunei Baru Mare.
Dar oamenii vorbesc despre pericol. Și, în plus, despre standardele ce spun că țevile trebuie îngropate. „Rețelele de distribuție se montează subteran. Mai mult, după noile normative, nu s emai montează conducte din oțel, ci unele
speciale, pentru gaz, din fibră, care trebuie să fie protejate, aerian, sau subteran. Mă întreb eu, la 4 m înălțime, cine se urcă să vadă dacă o conductă are sau nu scăpări de gaz?”, susțin localnicii.
Iar primarul le explică: „Și eu sunt tot în Livadia. Am două case și la ambele soluția va fi la fel. Dacă se va găsi vreo soluție ca în dreptul porților să fie
modificat proiectul, o fac cu mare drag. Dar, în momentul de față, soluția este dată de proiectant, se încadrează în
standardele de cost. Mie nu mi place estetic, dar pe partea tehnică, nu am nicio emoție”, a conchis Daniel Răducanu.
Primarul mai spune că instalațiile vor fi verificate pentru fiecare locuință în parte și că scurgerile de gaz pot fi
controlate. Mai mult, susține că sub pământ, acumulările de gaze scurse ar fi mai periculoase, decât o țeavă aeriană.
Iar în final, tot edilul a precizat și că au candidat 300 de primării pe 10 proiecte ce au fost finanțate pentru introducerea gazului metan, iar Livadia a câștigat această competiție, acum urmând să se încadreze în costuri și cerințe.
Diana Mitrache