Pe porțiunea de cale ferată din zona Bănița, Merișor, Crivadia, au avut loc cele mai multe accidnete
ferovizare, au deraiat trenuri și chiar au murit oameni. Rapoartele de investigare sunt, în unele cazuri, încă în lucru, așa cum este cazul locomotivei răsturnată la Merișor, dar CFR anunță reabilitarea tronsonului. Peste 50 de milioane de lei vor fi alocați în acest an.
Calea ferată pe tronsoanele Bănița-Merișor – Crivadia și Bănița – Petroșani, va intra în reparații.
CFR Infrastructură a anunțat că lucrările se ridică la 52,37 milioane de lei. “Segmentul feroviar Bănița -Merișor – Crivadia, parte a Magistralei 200, va prelua traficul feroviar, odată cu demararea lucrărilor de modernizare a tronsonului Arad -Caransebeș-Timișoara”, scrie în comunicatul remis de CFR Infrastructură.
În acest an, lucrările sunt estimate la 42,66 milioane de lei, pentru că, pe acest tronson sunt restricții de viteză, din cauza degradării liniilor. Mai mult, aici au avut loc deraieri de trenuri și câteva accidente grave. Ultimul este cel de la Merișor, din vara anului trecut, când o locomotivă a deraiat, dosar aflat încă în lucru.
Reprezentanții CFR Infrastructură încep anul acesta lucrările de reparații capitale pentru ridicarea restricțiilor de viteză și punerea în siguranță a liniei pe intervalul Bănița – Merișor – Crivadia, pe linii directe din stațiile Merișor și Bănița, iar între Bănița și Petroșani finalizează lucrările de reparații capitale la podul CF de la km 72+866.
Lucrările presupun, printre altele și reabilitarea podurilor, podețelor, ori sa albiilor de pe aceste tronsoane.
Diana Mitrache