Județele Hunedoara și Caraș-Severin sunt din nou conectate prin Via Transilvanica. În acest moment au fost efectuate lucrările de refacere a porțiunii de traseu care trece prin Poarta de Fier a Transilvaniei.

”Ne bucurăm foarte tare că scriem aceste rânduri, pentru că anunță finalul reamenajării porțiunii de traseu care trece prin Poarta de Fier a Transilvaniei. Este bucata de drum care face trecerea din județul Hunedoara spre județul Caraș-Severin. Sâmbăta aceasta, vă invităm să sărbătorim împreună, printr-o drumeție pe jos sau cu bicicleta, pe noua cărare cu macadam. Vrem să pornim din două
sensuri, unii de la Sarmisegetuza Ulpia și alții de la Băuțar și să ne întâlnim la mijloc, exact în Poarta de Fier Transilvaniei! Acolo am ajuns pentru prima oară în anul 2021, când amenajam VT în județul Caraș-Severin. Nu știam cum să evităm asfaltul de la drumul mare, circulat de mașini și camioane. Singura variantă era să trecem pe fostul terasament de cale ferată cu cremalieră, care a fost construită în 1909. Însă, când am ajuns noi acolo, abia dacă mai existau câteva urme care să amintească de ea. Un tunel verde, vegetație sălbatică aproape impenetrabilă, prin care a trebuit să ne facem loc pentru a crea cărarea noastră. A fost o muncă grea și costisitoare. Eforturile au continuat în 2022. Anul acesta am revenit pentru a reamenaja zona”, arată cei de la Tășuleasa Social pe rețea de socializare.
Monika BACIU