Cei doi indivizi se specializaseră din furtul din buzunare și urmăreau cu precădere cardurile bancare cu care făceau cumpărături repetate în limita a 99 de lei, adică exact cât puteau cheltui fără să li se ceară codul PIN. Hoții sunt învinuiți de furt, furt calificat și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată. Una dintre victimele celor doi se afla într-o biserică din municipiul Hunedoara, unde asista la o slujbă. ”Inculpatul, în data de 09.01.2024, în jurul orei 10:20, i-a sustras persoanei vătămate portmoneul aflat în interiorul poșetei ce se afla așezată pe o bancă din antecamera Bisericii Catolice din Hunedoara. În interior se aflau actul de identitate, cardul de sănătate, cardul bancar, precum și suma de 100 de lei. (…) În baza aceleiași rezoluții infracționale, în data de 12.01.2024, la diferite intervale de timp, prin acțiuni distincte dar care prezintă fiecare în parte conținutul aceleiași infracțiuni, folosind cardul bancar sustras de la persoana vătămată (…) a efectuat fără drept șase tranzacții financiare”, arată anchetatorii. Șirul furturilor comise de cei doi este mai lung, iar procurorii i-au trimis în judecată pe cei doi suspecți.