De miercuri, începe organizarea de șantier pentru construcția blocurilor din Aninoasa. Asta, la mai bine de un de când oamenii au fost mutați în containere modulare și la mai bine de jumătate de an de când guvernul a alocat 8 milioane de euro pentru reconstrucția blocurilor. Vor fi gata, poate, la finele anului. Oamenii din Aninoasa au fost evacuați după cutremurele din februarie 2023, când mai multe colonii au fost puse în pericol de crăpăturile ivite în tavan, ori pereți. Stau și acum în containere, sau în casele ce se dărâmă pe ei și par a fi uitați de toată lumea. Dar birocrația a fost, în sfârșit, depășită și, după un an și două luni, se vorbește măcar de organizarea unui șantier pentru construirea primelor 4 blocuri noi. Primarul face noi promisiuni. „Vineri am primit ordinul pentru a elibera autorizația de construcție. Luni am eliberat autorizația de construcție și de miercuri constructorul va aduce utilaje. De luni se apucă de construcția blocurilor”, spune Nicolae Dunca, primarul orașului Aninoasa. Oamenii de aici nu mai au speranțe și unii chiar au murit, în timp ce alții, tot de la containere, s-au mutat înapoi în casele șubrede. Dar primarul spune că vor fi construite primele 4 blocuri noi, în apropierea coloniei ce se dărâmă singură, din cauza vechimii și a igrasiei care a îmbibat fiecare perete și bârnă de lemn. „Lotul I s-a câștigat al lcitație și include 4 blocuri. Lotul II, la care nu s-a prezentat nimeni la licitație, va fi reluat. Dar, oricum, acolo va fi cu demolare și, până nu terminăm unul dintre blocurile noi, să mutăm oamenii nu putem”, a completat primarul. A fost nevoie de luni de zile, în care s-au întocmit documente și s-au dat avize. Birocrația a ținut pe loc zeci de suflete sărmane, care stau de un an de zile în container. Acum li s-a promis că vor fi mutați în case noi, prin decembrie.
Diana Mitrache