Un incendiu a izbucnit într-un bloc din Uricani, iar locatarii acestuia au fost evacuați. Fumul a pătruns și într-un apartament de la ultimul etaj și a fost nevoie de ajutorul pompierilor, pentru a-i salva. Nimeni, însă, nu a avut nevoie de spitalizare.

Panică, vineri dimineață, într-un bloc din orașul Uricani, după ce un puternic incendiu a izbucnit la un apartament situat la etajul I al unui bloc. Oamenii au fost evacuați imediat și pompierii spun că au intervenit pentru a stinge vâlvătaia. „Au deplasat la locul intervenției, o autospecială de stingere, o autoscară, precum și o ambulanță SMURD. Primele persoane au fost investigate medical. Una a avut nevoie de îngrijiri medicale mai amănunțite, în sensul în care prezenta arsuri la nivelul scalpului și al unui braț. A primit îngrijiri, dar a refuzat transportul la spital”, a spus Anemona Doda, purtător de cuvânt al ISU Hunedoara.

Focul a izbucnit la etajul I, însă, așa cum s-a constatat, în bloc a fost generat un efect de horn, iar de la etajul IV, alți locatari au fost pe punctul de a intoxica cu fum în locuința lor. „Două persoane care se aflau la etajul IV al acestui imobil au fost evacuate de pompieri și investigate medical și nu s-a impus transportul la spital, păentru niciunul dintre ei”, a mai spus Anemona Doda, purtător de cuvânt al ISU Hunedoara.

Pompierii urmează să stabilească exact ce s-a petrecut în apartamentul de la etajul I, acolo unde a pornit vâlvătaia și a cărui bucătărie și o cameră au ars în incendiu.

Diana Mitrache
Sursa foto facebook