La scoala generalã din cartierul Colonie, în urma primei etape de înscriere în clasa pregãtitoare, au fost înregistrate doar 7 dosare. Mai exact, dintre cele câteva zeci de copii din zonã care ar putea urma cursurile din clasa 0 la aceastã unitate scolarã, doar câtiva pãrinti s-au arãtat interesati de a-si educa minorii.
„Noi am recenzat circa 30 de copii care locuiesc în zona din apropierea unitãtii noastre scolare dar, la finalul primei etape de înscriere, avem doar 7 cereri de înscriere. Cauzele datoritã cãrora este înregistratã aceastã situatie ar putea fi mai multe. Printre ele se numãrã nivelul redus de educatie sau delãsarea pãrintilor care au amânat pentru ultima sutã de metri înscrierea copiilor. Respectiv, pentru cea de-a doua si ultima etapã de înscriere organizatã în acest an, cea din perioada 8 – 17 mai”, sustin diriguitorii scolii care functioneazã într-unul dintre cele mai sãrace cartiere ale municipiului Petrosani. Pentru anul scolar 2013 – 2014, la scoala din Colonie, ar urma sã functioneze o singurã clasã pregãtitoare, cu 25 de locuri. În cazul în care numãrul de solicitãri va fi mai mare, conducãtorii unitãtii scolare vor fi nevoiti sã solicite Inspectoratului Scolar Judetean suplimentarea numãrului de locuri.
Mircea Nistor