I on Iliescu ar putea fi urmărit penal, acum, la 34 de ani, de implicarea în Mineriadă. Procurorul general Alex Florenţa îi solicită preşedintelui Klaus Iohannis aviz pentru începerea urmăririi penale a lui Ion Iliescu.
Dosarul a fost întors de Înalta Curte în 2020, pentru refacerea de la zero a anchetei. Valea Jiului a suferit în toți acești ani, de după Mineriade.
Acum, mai bine de 3 decenii, în iunie, forțele de ordine, susținute de mineri, au intervenit împotriva protestatarilor din Piața Universității și a populației civile.
A fost considerată cea mai sângeroasă dintre toate acțiunile minerilor . Numărul victimelor este controversat. Oficial, conform evidenței de la comisiile parlamentare de anchetă, numărul răniților este de 746, iar numărul morților este de șase: patru morți prin împușcare, un decedat în urma unui infarct și o persoană înjunghiată. Acum, procurorii trebuie să refacă întreaga procedură, inclusiv să ceară aviz de la şeful statului pentru punerea sub acuzare a lui Ion Iliescu.
Procurorii militari susţin că, în zilele de 11 şi 12 iunie 1990, autorităţile statului au hotărât să declanşeze un atac violent împotriva manifestanţilor aflaţi în Piaţa Universităţii din Bucureşti.
În acest atac ar fi fost implicate, în mod nelegal, forţe ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naţionale, SRI, precum şi peste 10.000 de mineri şi alţi
muncitori din mai
multe zone ale ţării.
Fostul preşedinte
Ion Iliescu era acuzat de procurorii militari că
el este cel care a dat ordinul pentru
evacuarea în forţă a manifestanţilor din Piaţa Universităţii, inclusiv prin folosirea unor muncitori din marile întreprinderi din Bucureşti.
Diana Mitrache