Hunedoara, în valul 4 de COVID

Î n ultimele zile la nivelul județului Hunedoara s-a înregistrat o creștere galopantă a numărului de noi cazuri de persoane infectate cu coronavirus.

Potrivit reprezentanților Direcției de Sănătate Publică Hunedoara, una din cauze ar fi aceea că oamenii au uitat de măsurile de protecție în perioada verii.
”Din păcate noul val afectează cu preponderență persoanele tinere și nevaccinate. La jumătatea lunii septembrie vom vedea care sunt efectele relaxărilor și ale concediilor din perioada verii”, a declarat Sebastian Mezei, directorul DSP Hunedoara. Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Hunedoara spun că în orice moment se pot reactiva unitățile medicale în care se tratează pacienții infectați cu noul coronavirus. În luna iunie, odată cu
scăderea cazurilor noi de coronavirus s-a luat decizia ca spitaleleă revină la ceea ce erau înainte de pandemia de COVID. Acum, însă, există din nou o creștere galopantă a numărului de noi cazuri de coronavirus în județul Hunedoara. ”Noi suntem pregătiți. avem un plan de recrudescență. Avem în prezent 270 de paturi, 19 fiind de ATI. În două zile putem reactiva cele 511 paturi pentru persoanele infectate cu noul coronavirus.
29 sunt pentru pacienții care necesită asistență la ATI. Toate spitalele din județ sunt pregătite”, a mai precizat sursa citată.
Monika BACIU