90 de hunedoreni și-au pierdut viața în ultimele două săptămâni. Anunțul a fost făcut de DSP Hunedoara, iar alarmarea populației s-a făcut prin Ro-Alert, în prima zi a acestei săptămâni. Situația a devenit dramatică în județul Hunedoara, unde 90 de oameni au murit după ce s-au infectat cu noul coronavirus. Și, mai grav, aproape toți erau nevaccinați. Printre ei s-au numărat și tineri, fără alte boli.
„Din păcate, numărul cazurilor crește. Avem 3.335 de cazuri pe ultimele 14 zile. Stăm foarte prost la numărul de decese și, în ultimele 14 zile au murit 90 de oameni. Evaoluția nu este una favorabilă și situația din spitale este neschimbată, în sensul că avem toate secțiile ATI ocupate 100%, iar celelalte paturi, pentru pacienții COVID undeva la 70 -90% sunt coupate”, a spus Sebastian Mezei, direcorul DSP Hunedoara.
Alarmarea populației s-a făcut din nou luni la prânz prin Ro-Alert, iar oamenii au fost sfătuiți să respecte măsurile minime de igienă. În plus, trebuie precizat că oamenii care ajung în stare gravă pe secțiile de terapie intensivă sunt nu doar bătrânii, ci și tineri cu forme severe, toți, însă, nevaccinați.
„Să înțelegem că dacă sunt bătrâni, nu e nicio problemă că a murit de COVID? Da, e nefirească afirmația. Dar e drept că procentul preponderent al celor ce mor de COVID este al celor de vârstă înaintată, cu comorbidități, doar că am avut și cazuri de oameni de 30 de ani care au decedat. Aveau copii acasă și nu aveau comorbidități. Am avut și mai avem tineri de 32 de ani intubați, în spital. E foarte grav și 90% din aceste persoane sunt nevaccinate și e evident că cei care s-au vaccinat nu fac forme grave”, mai spune Sebastian Mezei. Specialiștii DSP susțin că am putea atinge plafonul maxim de cazuri până la finele acestei săptănâni, dar ne avertizează că nu ar trebui să ne fie indiferent la ce valoare se va atinge plafonul, după care să ne așteptăm și la scăderea numărului de îmbolnvări.
Diana Mitrache