Reprezentanții Consiliului Județean Hunedoara se întâlnesc marți, dimineață, în Parâng cu cabanierii. Vor să știe, de la cei ce beneficiază de drumul ce urcă în stațiune, care este impactul închiderii unei porțiuni din acest traseu. Asta, pentru că la iarnă, pe drum se va circula, cel mai probabil, până în locul în care se pot parca mașinile.

Consiliul Județean Hunedoara a votat pentru restricționarea accesului pe drumul spre Parâng, pe timpul iernii, din motive de siguranță. Asta, pentru că, spun cei de la forul județean, mașinile ar urma să se înghesuie în munte, unde nu sunt locuri de pacare, așa cum este defapt previzibil și cum s-a întâmplat și la Straja până acum.
„Dacă iarna va ninge, noi putem deszăpezi, dar ce facem cu mașinile care urcă în Parâng? Unde să le parcheze oamenii? Nu există locuri de parcare, de aceea, eu cred că trebuie să găsim soluții și anul acesta să poată urca până la primul tunel. Acolo este un teren viran, unde oamenii ar putea să parcheze. Și de acolo, echipați în costum de schi, să urce la stația intermediară cu care să urce. Dar marți voi avea o întâlnire cu cabanierii”, a precizat Costel Avram, administrator public al județului Hunedoara.
Cei de la Consiliul Județean Hunedoara vor să vadă dacă găsesc soluții cu cabanierii care vor caza la munte turiștii. Asta pentru că o ambuscadă este inevitabilă în vârful sezonului de schi, iar drumul ar putea să fie impracticabil din acest motiv.
Și, mai mult, nu se pune problema curățării de zăpadă a acestei artere, recent deschisă.
„Consiliul Județean Hunedoara are bani pentru deszăpezire și are un operator care să facă deszăpezirea. Sub nicio formă nu se pune problema că nu am vrea să facem asta. Noi am vrea ca acest drum să fie deschis 24 de ore din 24 și iarna”, a mai spus Costel Avram, administratorul public al județului Hunedoara. Șefii Consiliului Județan Hunedoara spun că au cerut autorităților locale o parcelă de teren pe care să construiască în munte o parcare. Doar așa, turiștii ar urma să poată urca până în stațiune pe acest drum, cu mașina.
Diana Mitrache