Guvernul a aprobat, la începutul acestei săptămâni, ajutorul de stat pentru Complexul Energetic Valea Jiului. Sumele sunt alocate pentru pentru închiderea și punerea în siguranță a extracției de huilă din cadrul exploatărilor miniere Lonea, Lupeni, Livezeni și Vulcan.

Prin Ordonanța de Urgență nr. 108/2022 privind decarbonizarea sectorului energetic, Guvernul României a aprobat încetarea producerii energiei electrice pe bază de lignit și huilă, retragerea din exploatare și închiderea capacității energetice totale instalate pe bază de lignit și huilă de 4920 MW, respectiv executarea lucrărilor de punere în siguranță și a lucrărilor de închidere și ecologizare pentru cariere și mine până la data de 31 Decembrie 2032. Ordonanța de urgență nr. 108/2022 stabilește că derularea lucrărilor de punere în siguranță a zăcământului, închidere și ecologizare a minelor Lupeni și Lonea se va realiza etapizat până la data de 31 Decembrie 2026, respectiv derularea acestor lucrări pentru minele Livezeni și Vulcan se va realiza până la data de 31 Decembrie 2032. În urma acestui proces, Electrocentrala Paroșeni își va restrânge progresiv activitatea, aceasta asigurând, însă, până la finalul anului 2030, neutralizarea cărbunelui extras din Valea Jiului pe parcursul procesului de închidere a minelor, în condiții de siguranță și în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Cu toate acestea, situația prezentă a CE Hunedoara, aflată în insolvență, nu permite acestei întreprinderi să realizeze pași concreți în îndeplinirea obiectivelor de decarbonizare prin închiderea minelor de cărbune, astfel cum acestea au fost asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență și descrise în OUG 108/2022.

”În acest sens, soluția identificată pentru îndeplinirea acestor scopuri este preluarea activelor funcționale ale CE Hunedoara de către Ministerul Energiei și delegarea responsabilității implementării planurilor de închidere adecvate către Societatea Complexul Energetic Valea Jiului S.A. („CE Valea Jiului”), societate care va asigura definitivarea și implementarea unor planuri de închidere de mine adecvate, conform standardelor europene pentru această activitate. Societatea Complexul Energetic Valea Jiului S.A. reprezintă o unitate care funcționează sub autoritatea Ministerului Energiei. CE Valea Jiului va asigura și realizarea activității de închidere de mine în conformitate cu prevederile Legii Minelor nr. 85/2003 reactualizată, în condiții de siguranță, cu conservarea straturilor de cărbune şi evitarea unor eventuale accidente care ar putea apărea în acest proces, fiind necesară în acest sens asigurarea echipamentelor, experților și programelor de instruire adecvate unei astfel de activități, respectiv monitorizarea salariaților și gestionarea eficientă a riscurilor. Aplicarea unor măsuri de securizare a zonei fostelor exploatări miniere are caracter urgent, implementarea acestora neputând fi amânată”, arată documentul.

CEH, în faliment nedeclarat de instanță

”În contextul intrării în faliment a Complexului Energetic Hunedoara SA, dar și a preluării urgente a activelor funcționale energetice a acesteia de către Complexul Energetic Valea Jiului SA, se impune reglementarea de urgență a unui cadru legislativ primar de finanțare, sub forma unui ajutor de stat, a activității miniere de punere în siguranță a minelor și neutralizarea cărbunelui din exploatările miniere rămase, de natură a nu afecta procesul mai amplu și complex de închidere a minelor. De asemenea, în contextul intrării în faliment a Complexului Energetic Hunedoara SA, peste 2000 de angajați își vor înceta contractele de muncă. Complexul Energetic Valea Jiului SA are nevoie să angajeze personal calificat și cu experiență pentru a gestiona activitatea de punere în siguranță a minelor și neutralizarea a resurselor energetice utile, sens în care trebuie să ia măsuri urgente de angajare de personal calificat care să poată desfășura respectiva activitate. În acest sens, societatea are nevoie de un ajutor de stat prin care să finanțeze salariile și alte costuri de personal al minerilor și personalului auxiliar care va continua activitatea de închidere de mine. Ajutorul de stat pentru închiderea și punerea în siguranță a extracției de huilă din cadrul exploatărilor miniere Lonea, Lupeni, Livezeni și Vulcan va fi tratat ca parte a Planului de ajutor de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive, în baza Deciziei Consiliului Uniunii Europene din 10 decembrie 2010 privind ajutorul de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive (2010/787/UE)”, mai notează documentul.

La nivelul Complexului Energetic Hunedoara SA s-a constatat că mai multe abataje sunt în stare avansată de degradare, cu risc real de autoaprindere, surpare și punere în pericol a vieții minerilor și a activității miniere din exploatări.

De asemenea, s-au constatat amenințări iminente de apariție a focurilor endogene, care impun executarea de urgență a lucrărilor de punere în siguranță pentru cantitățile de substanță minerală cu risc de autoaprindere, cantonată în stratele 3 și 13 la sucursala EM Livezeni și stratul 3 la sucursala EM Vulcan.

”În contextul disponibilizării celor peste 2000 de angajați ai Complexului Energetic Hunedoara SA există riscul iminent al apariției unor proteste masive, precum și a unor crize de securitate socială, cauzate de lipsirea de venituri stabile nu doar a celor 2000 de angajați, dar și a familiilor acestora. Perpetuarea riscului crescut de sărăcie, excluziune socială, izolare economică și tensiune socială reprezintă indicatori tot mai vizibili în acest context al disponibilizării. De aceea, Guvernul trebuie să ia măsuri energice și rapide pentru a asigura continuarea activității de muncă a celor două mii de persoane prin implicarea acestora în activitatea de închideri mine. În contextul transferului activelor funcționale energetice și industriale către Complexul Energetic Valea Jiului SA, în lipsa unui ajutor rapid care să susțină administrarea și operarea acestora există riscul iminent al uzurii lor fizice și morale, cu consecințe și asupra riscului de distrugere și generare de dezastre ca urmare a neadministrării acestora”, mai notează documentul.

Valoarea finanțării sub formă de grant este de 70.502 mii lei.

Monika BACIU