Guvernul a aprobat ajutorul de stat pentru închiderea minelor Lupeni si Lonea. Joi, în timp ce Consiliul de Administratie era întrunit la Bucuresti, Guvernul a aprobat proiectul de hotãrâre privind aprobarea acordãrii ajutorului de stat pentru facilitarea închiderii minelor de carbine necompetitive din cadrul Societãtii Complexul Energetic Hunedoara – S.A. pentru anul 2017. Secretarul de stat în Ministerul Energiei,
Doru Visan, a declarat cã se va tine cont de protocolul semnat cu sindicatele. “Proiectul de hotãrâre de Guvern face referire la anul acesta, la sumele necesare pentru anul acesta. Protocolul se va respecta. Vom notifica Consiliul Concurentei în acest sens, am si discutat cã vom modifica memorandumul, cu Comisia Europeanã pentru termenele asumate, 2018 Lupeniul si 2027 închiderea”, a declarat Doru Visan, secretar de stat în Ministerul Energiei. Ajutorul de stat se acordã în baza deciziei 787 din 2010 a Uniunii Europene.
“Ajutorul de stat în sumã totalã de 198.830 mii lei pentru anul 2017, suportat integral de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Energiei, se acordã potrivit Deciziei Comisiei Europene nr. C (2016) 7719/final, publicatã în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 127/1 din 21 aprilie 2017 astfel: a) pentru produsul huilã energeticã livrat de unitãtile intrate în proces de închidere definitivã, ajutorul de stat în sumã de 132.226 mii lei se va acorda sub forma unui grant direct, pentru o cantitate maximã livratã de 290.800 tone si o putere calorificã minimã de 3.200 kcal/kg, ajutorul de stat per Gcal fiind de 130,27 lei. b) pentru unitãtile intrate în proces de închidere definitivã se acordã ajutor de stat pentru suportarea de cheltuieli exceptionale în sumã de 66.604 mii lei, cheltuieli care nu sunt legate de productia curentã”, aratã proiectul adoptat de Guvern. Ministerul Energiei monitorizeazã nivelul de acordare a ajutorului de stat, astfel încât pretul cãrbunelui livrat de unitãtile producãtoare de cãrbune care beneficiazã de ajutor sã nu fie mai mic decât pretul cãrbunelui de o calitate similarã provenit din terte state. Nerespectarea de cãtre Societatea Complexul Energetic Hunedoara – S.A. a conditiilor prevãzute prin Decizia Comisiei Europene nr. C (2016) 7719/final, va conduce la restituirea la bugetul de stat a ajutorului acordat în mod necuvenit, în termen de 6 luni de la încheierea anului carbonifer pentru care s-a finantat respectivul ajutor de stat.
Monika BACIU