D epozitul care a devenit o adevărată bombă ecologică cu ceas în Colonia Vulcan trebuie să dispară. Asta au spus cei de la Garda de Mediu, de la ISU, de la primărie, ori prefectură, iar acum, totul este la mâna creditorilor.
S-au întâlnit la Prefectură, dar ședința finală o vor avea peste o săptămână.
Tone de gunoaie zac pe o suprafață și au luat foc provocând grave probleme de mediu, așa că au ajuns acolo, din nou, comisarii gărzii de mediu și pompierii. S-au izbit de birocrație și au cerut convocarea Adunării Creditorilor. „Lucrurile sunt în derulare cu privire la Scietatea Pregoterm, aflată în insolvență. Din ce știu eu, ca urmare a ședintei ce s-a ținu la Prefectură, astăzi (n.r. marți, 23 mai 2023), ar fi ședința creditorilor, care vor hotărî ce fac, ce sumă alocă și pe cine contractează pentru a prelua acele deșeuri”, a spus Dorel Bretean, șeful Gărzii de Mediu Hunedoara.
Prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian spune că creditorii se pot convoca, așa cum este procedural, într-o săptămână și că atunci vor desemna firma cu care să care gunoiul.
Încă de acum o săptămână s-a cerut urgentarea procedurii, însă, birocrația impune câțiva pași ce sunt necesari.
Gunoiul așteaptă acolo și acum, când afară se încălzește și când, așa cum spun cei de la Garda de Mediu, există
pericolul autoaprinderii.
Diana Mitrache