C ei care tranzitează Valea Jiului, ca turiști sunt îndemnați de iubitorii de munte, să-l păstreze curat, fără să-i întineze frumusețile. Întreaga zonă este năpădită de gunoaie. Sticle, pungi pline de gunoi și nu numai toate sunt abandonate. Chiar și în inima munților se găsesc astfel de deșeuri.

”Și-au marcat teritoriu nou vizitat (…numele proștilor pe toate gardurile!!! și chiar nu ne interesează echipa voastră de fotbal oltenesc, o avem pe a noastră). Noi, cu ajutorul voluntarilor și a iubitorilor de munte vom încerca să păstrăm munții curați, iar pe această cale, rugăm gunoaiele să rămână acasă, astfel natura prin florile și animalele ei, ar fi mult mai fericită.
Stațiunea turistică Uricani; Parcul Național Retezat; Depresiunea Petroșani; Valea Jiului; Ținutul Momârlanilor; stațiunea turistică Parâng; stațiunea turistică Straja; stațiunea turistică Vulcan; Parcul Național Defileul Jiului NU SUNT COȘURI DE GUNOI!!!” au ținut să transmită cei care iubesc muntele,
voluntari care se îngrijesc să păstreze curățenia în munți, amenajează locuri unice, poteci turistice, fac marcaje și sunt ghizi de nădejde, profesioniști.
Monika BACIU