Degerati în târguri de produse industriale, cu vânzãri infime si cu taxe uriase. Asa sunt acum mestesugarii din zona noastrã care prelucreazã acele sumane din blãnuri naturale, cele mai cunoscute fiind cojoacele cu care ciobanii îsi pãstoresc iarna, oile.
Anul 2018, însã, i-a decimat efectiv, dupã ce au fost interzise târgurile de animale. Si asta, spun adevãratii mestesugari, putini la numãr si alungati dintr-o piatã în alta, pentru cã taxele sunt uriase, lâna se vinde ieftin, cumpãrãtorii de blãnuri nu prea stiu unde sã îi gãseascã acum si ei rãmân tot sãraci. În târgul sãptãmânal de la Petrila am gãsit un astfel de mester, de origine din Sibiu, vechi sas, care acum ne spune cã a avut un an extraordinar de prost. Asta desi prelucreazã blãnuri si piei de animale de douã decenii.
„Anul ãsta le vindem pe internet, cã nu avem altã solutie. Cã astea sunt târguri sãptãmânale de mãrfuri si nu de animale, pentru cã acolo se vând bine aceste produse, la crescãtori. Foarte mult am pierdut, cã nu au deschis târgurile de animale si atunci noi am câstigat foarte putin. Am plãtit impozitul aferent meseriei si plus taxele din piete, iar de vândut, nu vindem mai nimic”, a spus Norbert Schenk, mester din Hateg.
Nu prea se mai ocupã oamenii cu astfel de meserii. Sunt putini si din ce în ce mai putini, iar ciobanii îsi aruncã lâna, blãnurile nu au trecere, în timp ce pe piatã apar haine din fire sintetice, incomparabil mai slabe calitativ ca acestea.
„Câti mai suntem? Foarte putini! Meseriasi adevãrati nu prea mai suntem. Mai sunt cei din Poianã Sibiului, dar ei fac altceva, ocazional. Noi prelucrãm blãnurile la un mester si apoi le facem cojoace”, a explicat, cu deznãdejde, mesterul Norbert. L-am gãsit degerat într-un târg de haine vechi si noi, dar produsele sale se distingeau de departe. Cojoacele de oi, pe care le îmbracã ciobanii în munte, erau frumos asezate, alãturi de traiste din lânã, de bâtele ciobãnesti, frumos sculptate si, alãturi, avea un stând cu cãciuli si blãnuri naturale. Rar, însã, îl întreba cineva de marfã si si mai rar cumpãrau. Niste doamne probau cãciuli, un bãtrân a venit sã vadã cojoacele, în amintirea vremurilor când era cioban si, cam atât. Preturile variazã în functie de alegerea pe care o faci, iar cei mai multi, în astfel de târguri, cautã cãciuli ori haine de oras. O cãciulã cu blanã de vulpe argintie costã cel putin 300 de lei, însã, ciobanii adevãrati nu ajung la astfel de târguri si pierderea mesterilor, care tocmai pe ei se bazeazã, este uriasã. Asta, pentru cã într-un suman intrã între 5 si 8 blãnuri de oi si pretul este de peste 400 de lei, în functie de mãrime.
„Cumpãrãtori ar fi oamenii de la tarã si ciobanii de la munte. Avem si cãciuli si lânã si bâte pentru ciobãnie, iar un cioban gãseste aici echipamentul de lucru. Anul trecut, acum doi ani, am avut încasãri bune si a meritat sã lucrãm, dar ca acum nu am pãtit de 20 de ani de când umblu sã vând blãnuri în piete. Pe internet mai merge, dar si acolo unii le returneazã, cã la noi e mai greu”, afirmã Norbert. Târgurile de animale au fost interzise în tara noastrã odatã cu izbucnirea focarelor de pestã porcinã, iar dacã nu au mai avut voi sã îsi vândã vitele, nimeni nu s-a mai gândit la produsele pe care crescãtorii de animale le-ar putea achizitiona din târguri. Mesterii fac cãciuli, cojoace, haine de blanã si vând chiar gulere din blanã de vulpe argintie, însã, dacã nu se organizeazã târguri, vânzãrile sunt ca si inexistente.
Diana Mitrache
