Week-end incendiar cu luptători, la Petroșani. Sfârșitul săptămânii trecute a adus la noi, în Valea Jiului, zeci de sportivi legitimați în toată țara. De la cei mai mici, la cei mari, tinerii au demonstrat sportivitate și că pot fi altceva, dincolo de etichete.

Zeci de tineri, mulți dintre ei care provin din medii defavorizate, s-au antrenat și au demonstrat sportivitate, la Petroșani, în Gala Grand Prix Fight Night Show.
Au muncit enorm și au ajuns în ring, acolo unde lucrurile stau altfel decât pe maidan. Au fost disciplinați și, chiar și învingătorii au fost îndemnați să demonstreze sportivitate, față de adversari. Au fost adevărate lecții cu sportivi care practică un sport greu, de contact.
„Este o competiție foarte importantă. Am venit de la Constanța cu 16 sportivi. Avem 11 sportivi care, în gala de dimineață, și-au întrecut forțele cu ceilalți, din toată țara. Copiii fac sport și, în primul rând, dacă fac sport, asta înseamnă sănătate”, a spus Marcel Ilașcu, antrenor al celor de la Constanța.
La gala din Petroșani, care s-a desfășurat în sala de sport a Colegiului Economic Hermes au venit sportivi din: Constanța, Sibiu, Arad, Cluj Timișoara, Reșița, București, din județ, de la Hațeg, ori de la Lupeni, dar și de la Blaj, Oradea, Gherla, Brașov, Craiova, Iași, Târgu Jiu, sau Giurgiu. „Vreau să vă felicit pe toți, dar îi felicit pe cei de acasă, de la Petroșani. Vă urez mult succes tuturor. Cred că practicând acest sport e un câștig și pentru copii și pentru societate. Le mulțumesc tuturor, antrenori, părinți, copii”, le-a spus, în timpul competiției, Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani, care a asistat la câteva meciuri la categoria semi-pro.
Despre sportivitate și Fair Play învață toți, mai presus de orice. Iar Antrenorii sunt cei care le explică zilnic că nu e important doar să te bați, ci e important să devină oameni puternici, cu caractere frumos modelate. „A fost frumos. Au venit foarte mulți antrenori cu echipe din foarte multe orașe și au fost și destui spectatori. În gala de semi-pro au pierdut 4 și au câștigat 4 dintre ai noștri. Fetele au fost la înălțime, dar probabil, emoțiile”, ne-a spus Romulus Gabor, antrenor Petroșani, organizatorul competiției.
A fost ediția cu numărul III a galei Grand Prix Fight Night Show și prima care a avut loc la Petroșani. Un exercițiu pentru toți tinerii care vor să fie disciplinați și să se lupte corect, în ring.

Diana Mitrache