Meci frumos pe stadionul „Petre Libardi”, cu cinci goluri marcate în prima repriză, cu o echipă Jiul aflată cu „cuțitul la os”, cu o datorie morală față de suporteri, care a reușit, nu fără emoții o primă victorie în campionat după șase etape de „secetă”.

De data asta, cu o echipă în care s-au detașat câțiva jucători, care au impus o victorie meritată a gazdelor, numindu-i aici pe Batchaby, Gașpar, R. Covaci și mai des Lupuleț, care se impune ca un veritabil marcator.
Dincolo de cele trei goluri marcate, Jiul a mai a avut două situații bune de a înscrie, dar portarul Pena s-a opus la Șutul lui Batchaby (min. 15) și ocazia lui Lupuleț (min 66) șut razant peste transversală.
Antrenorul Flavius Boroncoi ne-a spus după meci: „O victorie care aduce liniștea la echipă. Ne-am revenit repede după ce am luat gol în minutul 2, băieții s-au mobilizat, au strâns rândurile și până la urmă am învins. Urmează meciul de la C.S.U II Craiova, unde mergem să nu pierdem. Repet, această victorie cu F.C.U II Craiova a fost pentru noi ca un pansament, un moment zero dacă vreți, în care cred că a readus, echipa noastră pe o traiectorie ascendentă” a precizat Flavius Boroncoi.
Se limpezesc apele…
Se cam detașează liderii în play-off („la campionat) și play-out („la retrogradare).
În play-out, Gilortul Tg. Cărbunești a spulberat „lanterna roșie” din Turceni, care și-a cam pecetluit soarta după acest 0-4.
La Lupac, gazdele au condus cu 1-0, au avut 2-2 până în minutul 90+1 când R. Tomșa le-a dat lovitura de grație.

Jiul Petroșani
F.C.U II Craiova 3-2
Jiul (antr. Flavius Boroncoi): M. Popescu, Geangălă, Stancu, R. Sandu, Pocioian, Pencea (min. 87 Assi), Ciubotariu, Covaci (min. 65 June), Batchabi, Gașpar, Lupuleț (min. 88 Lida).
F.C.U II (antr. Ovidiu Dănănae): Pena, Drăgancea (min 46 Piele), Zanfir, Biosan, B. Duță, Nitulescu (min. Cîrstea), Stăncălie, L. Duță, Crăciun, Oprea, Sîrbu (min. 68 Brînzan).
Arbitru: Csaba Papp-Luduș
Spectatori: 300
Golurile:
0-1: L. Duță (min.2), dintr-o acțiune pe cont propriu
1-1: Lupuleț (min. 27) cu capul
2-1: Gașpar (min. 34) șut de la 20m
2-2: Sârbu (min. 39) scăpat singur spre poartă
3-2: Lupuleț (min. 45) din interiorul careului
Etapa a 3-a,
play-offf/play-out,
12-13 aprilie 2024
C.S.O Filiași-C.S.M Deva 3-0
Viitorul Șimian-C.S.C Ghiroda 2-0
…………………………………………
Gilortul Tg. Cărbunești-C.S.O Turceni 4-0
Voința Lupac-C.S.U II Craiova 2-3
Jiul Petroșani-F.C.U II Craiova 3-2
Clasament
1.C.S.C Ghiroda 3 1 1 1 4-2 44p
2.Viitorul Șimian 3 2 0 1 7-4 40p
3.C.S.M Deva 3 1 2 0 7-4 39p
4.A.C.S.O Filiași 3 0 1 2 3-11 39p
…………………………………………………….
5.C.S.U II Craiova 3 3 0 0 12-6 37p
6.Gilortul Tg. 3 2 0 1 9-7 31p
Cărbunești
7.Voința Lupac 3 1 1 1 9-6 25p
8.Jiul Petroșani 3 1 0 2 5-10 23p
9.F.C.U II Craiova 3 0 1 2 5-7 12p
10.C.S.O Turceni 3 1 0 2 4-8 8p
Etapa a 4-a, 20 aprilie 2024, play-out
C.S.O Turceni-F.C.U II Craiova
C.S.U II Craiova-Jiul Petroșani
Gilortul Tg. Cărbunești-Voința Lupac
Golgeteri Seria a 7-a
16 goluri: Cioablă-A.C.S.O Filiași
14 goluri: Modan-C.S.M Deva
12 goluri: Trandu-C.S.C Ghiroda
11 goluri: Trip-Viitorul Șimian
10 goluri: A. Trică-C.S.U II Craiova, Buia-C.S.C Ghiroda, Eshun-Viitorul Șimian