Municipiul Lupeni va găzdui în luna august un eveniment muzical. Prima ediție a Luna Fest are loc în cel mai vestic municipiu al Văii Jiului, în perioada 21-22 august. ”Vrei să redescoperi magia nopților de vară într-o zonă cu un peisaj de basm, alături de cei mai tari DJ? Atunci fi eroul nostru în perioada 21-22 august la Luna Fest, un eveniment „Once in a blue moon” având loc odată cu mult așteptata lună albastra. Vino alături de noi să facem un pas mic pentru noi, dar un pas mare pentru distracție în Municipiul Lupeni din Hunedoara”, arată organizatorii.
Evenimentul se va organiza urmând toate prevederile legale aflate în vigoare la data desfășurării lui.
”Pe măsură ce aceste prevederi vor fi anunțate de autorități, le vom transmite tuturor participanților. Pentru a se asigura sănătatea și siguranța tuturor participanților la eveniment organizatorul are dreptul și obligația de a impune măsurile următoare ca și condiții pentru a permite accesul publicului la eveniment. Participarea este permisă spectatorilor vaccinați; Participarea este permisă spectatorilor cu test PCR nu mai vechi de 72 de ore; Participarea este permisă spectatorilor cu test rapid nu mai vechi de 24 de ore; Participarea este permisă spectatorilor cu bilet de externare din spital nu mai vechi de 90 de zile și nu mai devreme de 15 zile. Participanții au obligația de veni cu certificatele și/sau dovezile printate. Purtarea măștii de protecție este obligatorie pe toată durata evenimentului. Testele rapide pentru detectarea virusului SARS-COV-2 vor fi realizate de către personal medical calificat respectând toate normele sanitare”, mai notează organizatorii evenimentului.
Organizatorii au dezvăluit câteva din numele care vor întreține atmosfera. Este vorva de DJ Pascal Junior, Paul Damixie, Arias, dar și alți artiști.

Monika BACIU