Î n Valea Jiului nu mai funcționează serviciul de termoficare de ani de zile. Ba mai mult, în unele dintre localități magistrala a fost dezmembrată.
Acum, conducerea CEH a solicitat ca mai multe conducte de la termocentrala Paroșeni să fie valorificate. ”În data de 11.11.2021 debitoarea ne-a comunicat memoriul (…), prin care administratorul special ne solicită efectuarea demersurilor necesare vânzării a două mijloace fixe amortizate integral, reprezentând conducte de termoficare aparținând SE Paroșeni. Cererea a fost justificată cu faptul că aceste conducte nu se mai utilizează, primăriile au solicitat dezafectarea lor din cauza aspectului degradat și în ultima perioade s-au înregistrat mai multe furturi. (…) Comitetul creditorilor a aprobat cererea administratorului special(…)”, arată raportul administratorului judiciar. Administratorul judiciar urmează să supună aprobării adunării creditorilor modalitatea și regulamentul de vânzare a acestor active.
Monika BACIU