O serie de excursii educative au fost organizate la Petroșani la care au luat parte elevii voluntari de la Crucea Roșie Petroșani. Au fost admirate atât fauna cât și flora din mai multe locații.

”Excursiile educative cu Istvan, biologul nostru, sunt întradevăr experiențe fascinante! Alături de elevii voluntari la Crucea Roșie Petroșani, am explorat fauna acvatică a pârâului Maleia, în zona Pieței Centrale prinzând și identificând 2 specii de pești, insecte și alte viețuitoare, am studiat caracteristicile lor și bineînțeles i-am
eliberat înapoi să-și urmeze firul vieții. Pe lângă acestea, am învățat lucruri valoroase despre faptul că abundența și diversitatea atât a speciilor de pești cât
și a insectelor, indică un anumit nivel de calitate a apei. Ne-am regrupat ulterior la o masă rotundă, la Casa Ianza, unde Istvan a ținut o prezentare emoționantă despre legătura
dintre apă și viață și am discutat despre ce am găsit în teren. Acțiunile noastre negative asupra cursurilor de apă au impact direct asupra biodiversității. Este timpul ca locuitorii Petroșaniului și a Văii Jiului să devină
responsabili, pentru a proteja aceste ecosisteme prețioase!”arată reprezentanții Pe Firul Apei.
Strada Morii, situată pe malul pârâului Maleia, în zona Pieței Centrale din Petroșani, este o zona superbă, cu un potențial uriaș în a oferi locuitorilor o alternativă pentru relaxare,
popas de scurță durată și
tranzit pietonal, ferită de traficul aglomerat al orașului
Monika BACIU