E uroparlamentarii alocă 1,95 miliarde de euro pentru România. O parte ajung și în Valea Jiului, iar administrațiile locale vor vea acces direct la resursele Fondului pentru Tranziție Justă, distribuite în baza unor criterii fără discriminare. În Parlamentul European a fost votat Raportul privind Fondul pentru Tranziția Justă, care trebuie să asigure garanții asupra faptului că, din sumele disponibile în Cadrul Financiar Multianual 2021-2027, banii ajung în regiunile cu probleme.
În fapt, acest fond va contribui la rezolvarea problemelor de natură socială și economică a lucrătorilor din regiunile afectate de procesul tranziției și să ofere garanții că vor fi create locuri de muncă sustenabile, astfel încât impactul schimbărilor să fie unul cât mai mic. Propunerea Parlamentului European este ca Fondul pentru Tranziție Justă să se axeze în primul rând asupra celor mai afectate regiuni, iar Statele Membre în care există astfel de regiuni să fie sprijinite în acord cu proporția nevoilor pe care le au. După adoptarea acestui raport, România se va angaja într-un dialog real și continuu cu toate părțile implicate, astfel încât cele sumele să fie investite corect și coerent. De bani vor beneficia județele Hunedoara, Gorj, Dolj, Galați, Prahova și Mureș.
Pe pagina de socializare, raportorul european Corina Crețu subliniat faptul că: „În 2017, când am lansat „Platforma pentru Regiunile Carbonifere în Tranziție” am pledat ca Valea Jiului să fie prinsă în acest proces și să beneficieze de atenția pe care o merită pentru că este una dintre puținele zone miniere din Europa cu un număr semnificativ de angajați în acest domeniu de activitate. De altfel, sunt realități pe care le-am anticipat și pe care le-am menționat și cu ocazia vizitei mele la Petroșani în 2018”. Fondurile ar urma să fie investite în proiecte de revigorre a zonei, iar pentru asta primarii, Coniliul Județean Hunedoara, Universitatea din Petroșani și mai multe ONG-uri încearcă să creioneze o strategie.
Diana Mitrache