Copiii din clasele primare au fost trimiși acasă, din această săptămână, pentru că a intrat în vigoare legea care nu mai permite ca profesorii să mediteze elevii de la clasa la care predau. Cei mai afectați sunt cei care își lăsau copiii la școală, până la ora 16,00. Primarul de la Petroșani a trimis un Memoriu, către ministerul de resort.

La Școala I.G Duca, o învățătoare ne-a explicat de ce a fost nevoită să dea drumul elevilor acasă. „Din luna februarie, de când a apărut Ordinul 3.051, care interzice cadrelor didactice să facă activități suplimentare cu elevii de la clasă, contra-cost, noi ne vedem nevoiți să îi trimitem acasă. Un copil mic are nevoie de puțină stabilitate, și așa vine pentru prima dată în contact cu noi, cadrele didactice și era mai simplu să facă tot cu noi programul de After School. Părinții sunt la servici și nu pot să le asigure supravegherea lor. E drept că ne afectează pe toți, pe părinți, care sunt nevoiți să facă ce știu ei ca să acopere acest program, iar pe noi, cadrele didactice, fiindcă nu mai putem să fim alături de elevii noștri și să îi ajutăm”, a spus Elena Gârjob, unul dintre dascălii care avea la clasă programul After School.
Pentru acest program, părinții dădeau aproximativ 7,50 de lei pe oră. În plus, fiecare plătea masa, în funcție de opțiuni.
Iar ca să le vină în sprijin și părinților și profesorilor, primarul de la Petroșani va cere celor de minister să revizuiască ordinul.
„Este o problemă și voi face un Memoriu, pe care îl voi trimite doamnei ministru, ca să revină asupra acestui ordin și să modifice anumite aspecte. Va face o interpelare și doamna senator Lucia Muntean”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani, în cadrul unei conferințe de presă susținută la Petroșani.
De altfel, Tiberiu Iacob Ridzi a precizat că noile reglementări legislative afectează peste 200 de copii, numai la Petroșani, copii care sunt înscriși la aceste cursuri.
Potrivit legii, „Personalul didactic de predare declară în scris, pe propria răspundere, sub sancțiunile prevăzute de Codul penal pentru falsul în declarații, că nu desfășoară activități de pregătire suplimentară contra cost pentru elevii de la clasa/clasele la care este încadrat în anul şcolar în curs”.
Ordinul 3.051 a intrat în vigoare la 1 februarie 2024, așa că, de luni, 4 martie, copiii care învață în acest program au fost trimiși acasă.

Diana Mitrache