DSP face vaccinare din masină în parcarea Kaufland din Petroșani

I nspectorii DSP Hunedoara au venit să organizeze viitorul centru drive thru de la Petroșani. Aici, în week-end, se vor putea vaccina toți cei care vin cu mașinile. Vom ajunge astfel ca, în Hunedora, să fie administrate peste 150.000 de doze. Primul centru de vaccinare din mașină, va fi deschis, la finele acestei săptămâni, și în Valea Jiului.
Va fi unul temporar, unde oamenilor li se va administra serul Pfizer, așa cum au specificat medicii specialiști din zonă.

„Am zis să venim în întâmpinarea oamenilor și cu această variantă de vaccinare”, spus Sebastian Mezei, directorul DSP Hunedoara. Hunedoara se află pe locul 11 în România în ce privește numărul de vaccinați și responsabilii DSP spun că situația este încurajatoare. De altfel, duminică nu a fost raportat niciun caz de infectare, iar luni la prânz erau doar două cazuri raportate. „Suntem relativ mulțumiți. Noi am vrea și mai mult, iar săprămâna aceasta, probabil, vom depăși 150.000 de doze administrate. La Deva, în parcarea Drive Thru cred că vom depăși marți 10.000 de doze și continuăm”, a mai adăugat Sebastian Mezei, directorul DSP Hunedoara. Sunt foarte mulți oameni în Hunedoara care vor să se vaccineze cu serul Pfizer, iar de acum nu mai este o problemă aprovizionarea.
„Ne-am dotat cu echipament de transport la minus 20 C și, urmare la ultimele comunicate, noi vom putea ține chiar o lună și jumătate acest vaccin. Deci, nu mai este o problemă”, a conchis Mezei. Centrul de vaccinare din mașină în parcarea de la Kaufland v fi deschis la finele acestei săptămâni și doar pe perioada week-endului. Diana Mitrache