Toate soselele sunt distruse, mai ales în zona Vãii Jiului, de masinile care transportã lemn si depãsesc cu mult tonajul maxim admis. A existat si un program, acum câtiva ani, prin care masinile trebuiau sã fie cântãrite, înainte sã intre pe drumurile judetene.
Consiliul judetean Hunedoara a avut un astfel de plan, a si achizitionat aceste cântare, a identificat zonele, însã, legislatia le permite tapinarilor calea mai facilã, iar liberalii spun cã PSD-istii nu fac nimic nici acum. „Sunt lucruri ce tin de cei care conduc acum judetul Hunedoara. Noi am fãcut pasii firesti în acest sens. În primul rând, noi am mai cumpãrat douã în 2016, sau 2015, noi-noute care sunt la Consiliul Judetean. Am identificat toate zonele din judet unde pot fi amplasate, le-am scos din domeniul public al Regiei Pãdurilor, cã legea spune clar cã nu se cântãresc pe carosabil, în afara lui, si când am terminat totul, s-a modificat legislatia si se spune cã poate fi refuzat cântarul pentru o amendã de 1.500 de lei. Ce crezi cã se întâmplã? Toatã lumea refuzã cântarul!”, a spus Adrian David, fost presedinte al CJH.
Este declaratia fostului presedinte al Consiliului Judetean Hunedoara, care nu a mai reusit sã monteze cântarele si în Valea Jiului. Masinile sunt libere acum si chiar si acolo unde trebuie sã treacã peste cântar, soferii nu o fac si preferã amenzile. Cât priveste actuala conducere a Consiliului Judetean Hunedoara, Mircea Bobora, presedintele CJH, spune cã ei abia acum identificã locatiile, dar treaba nu este gata. În tot acest timp, drumurile sunt asfaltate în zadar si pãdurile tãiate cu sârg, legislatia fiind de partea celor care nu tin cont nici de copaci, nici de sosele. Cele douã cântare de mare tonaj urmau sã fie amplasate în extremitãtile Vãii Jiului, pe drumurile judetene, însã, desi planurile sunt din 2016, nu s-a întâmplat nimic pânã acum. Unul putea deja sã functioneze la Petrila, iar un altul între Lupeni si Uricani, în Vestul Vãii Jiului.
Diana Mitrache