Ea a invocat faptul că este o victimă a partenerului, că este abuzată fizic și emoțional, așa că a obținut un ordin de protecție. El nu mai avea voie să se apropie de ea, dar a sperat că totul se va rezolva și-și vor reface căsnicia, pentru că ea l-a sunat să revină acasă. Acum, pentru că a ascultat de ea și nu de instanță, el s-a ales cu un dosar penal și o condamnare la închisoare.
”În actul de sesizare s-a reţinut în fapt, că în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la data de 13.02.2024, orele 12:43, 16:20 inculpatul s-a deplasat la locul de muncă al persoanei vătămate (…) a urmărit persoana vătămată de la locul de muncă. (…) La data de 16.02.2024, în jurul orelor 15:50, s-a deplasat la locul de muncă al persoanei vătămate, a pătruns în interior, apoi a plecat şi a revenit în câteva secunde, în condițiile în care, prin sentința pronunțată de Judecătoria Petroșani s-a dispus emiterea unui ordin de protecție împotriva sa pe o perioadă de 6 luni”, se arată în dosarul în care bărbatul din Vulcan a fost acuzat de încălcarea ordinului de protecție. În fața anchetatorilor acesta a recunoscut comiterea faptei şi a declarat că de la emiterea ordinului de protecţie, femeia l-a căutat în repetate rânduri şi l-a contactat telefonic, aspect cunoscut de fiica sa. Fata a confirmat în fața anchetatorilor că tatăl ei spune adevărul. ”Cu ocazia audierii a confirmat aspectele arătate de inculpat, respectiv faptul că persoana vătămată l-a contactat telefonic pe inculpat de mai multe ori după emiterea ordinului de protecţie, solicitându-i ajutor financiar, cât şi să se ducă acasă la ea pentru a se întâlni. Totodată, aceasta a arătat că în perioada sărbătorilor de iarnă persoana vătămată l-a sunat să meargă la ea acasă, pentru a o ajuta la treburile casnice, la cumpărături, iar inculpatul a stat la domiciliul acesteia aproximativ 3-4 zile”, se mai arată în dosar.
Instanța de judecată a considerat că bărbatul în vârstă de 60 de ani nu este singurul vinovat de încălcarea ordinului de protecție, așa că l-a condamnat la 6 luni închisoare cu suspendare.