Se tem sã vorbeascã, se tem sã protesteze, iar o grevã nu mai intrã în discutie. La 15 ani de la „marea restructurare” a Societãtii Nationale de Cãi Ferate din România (SNCFR) cei care lucreazã acum în sistem spun cã nu îsi doresc decât sã fie ca înainte. Iar ceea ce se întâmplã acum pe calea feratã este catalogat drept „jaf la drumul mare”.
Cel putin la nivel declarativ s-a dorit eficientizarea activitãtilor pe calea feratã, prin spargerea colosului reprezentat de SNCFR. Artizan a fost actualul Presedinte al României, Traian Bãsescu, care pe atunci era ministru al Trasporturilor. La 15 ani de la marea restructurare, realitatea este, însã cruntã si, cel mai grav, ceferistii nu ne pot da asigurãri cã e sigurã cãlãtoria pe cãile ferate române. Se tem însã sã vorbeascã, pentru cã ar rãmâne imediat fãrã locuri de muncã, cred ei. O fac, însã, sub protectia anonimatului câtiva dintre ei, care sperã cã mãcar acum, în ceasul al treisprezecelea, lucrurile se vor îndrepta. „Locomotivele pe care lucrãm sunt din anii 50 – 70. Vara mai este cum mai este, cã mai deschidem geamurile, dar iarna înghetãm de frig pânã la destinatie. Dar asta ar fi cea mai micã problemã. Majoritatea reparatiilor sunt fãcute de mântuialã, de firmele de casã”, spune un mecanic de locomotivã de al un tren de marfã ce tranziteazã Gara Petrosani. Nu este singurul care reclamã conditiile proaste de pe calea feratã. „Cãlãtoria cu trenul, din pãcate, nu e sigurã. Mergem cu vitezã redusã, de teamã sã nu se întâmple vreun accident. Au luat firme de casã contractele, pe preturi extrem de avantajoase, dar lucrãrile nu sunt întotdeauna asa cum ar trebui sã fie. Si 
mai este si problema copacilor de pe margine, si nu doar în zona asta. Crengile lor ating liniile de înaltã tensiune si când plouã se pot produce scurtcircuite. Ni s-a întâmplat si am pierdut timp pretios pânã s-a remediat defectiunea. Sunt multe probleme pe calea feratã”, spune un alt reprezentant al CFR. Cã lucrurile stau asa o dovedesc si fotografiile care au început sã circule în spatiul virtual si care aratã clar care este realitatea: locomotive vechi, distruse pe interior de îndelungata folosintã, ori semnale acoperite de vegetatia crescutã haotic pe marginea cãii ferate. Iar în teren, din pãcate, lucrurile nu diferã de cele prezentate de cei din interior: sine deformate sub greutatea garniturilor de tren, traverse lipsã, suruburi rupte sau semnale acoperite de vegetatia abundentã. Concluzia este tristã: cãlãtoria cu trenul a devenit un sport extrem si în orice moment s-ar putea produce o tragedie pe calea feratã.
Ar vrea sã se întoarcã în timp
Singura dorintã a angajatilor din CFR, indiferent de divizia unde lucreazã, ar fi sã se întoarcã în timp, adicã înainte de 1 octombrie 1998, când SNCFR a fost spartã: „Sunt 15 ani de Holocaust pe calea feratã, 15 ani de când a început distrugerea. Probabil, cei care au fost sau sunt acum la minister îsi doresc sã arate cã nu e viabil transportul pe calea feratã. Or fi alte interese…”. De precizat cã actualele mari companii de cale feratã din România reprezintã „bucãti” ale fostei Societãti Nationale a Cãilor Ferate din Române (SNCFR), care a fost „spartã” pe 1 octombrie 1998, printr-o ordonantã de urgentã.
Ruperea colosului s-a fãcut în urma unui plan de restructurare a sistemului feroviar din România pus la punct de firma americanã Seneca la cererea autoritãtilor române.
Motivul invocat pentru spargerea SNCFR a fost evitarea colapsului sistemului national de cale feratã, considerându-se cã individualizarea companiilor, respectiv scoaterea lor de sub un buget unic, va eficientiza activitatea de cale feratã.
Din pãcate, însã, mãsura nu si-a atins scopul pentru cã niciuna dintre cele trei mari companii de cale feratã nu a devenit în timp rentabilã, ci din contrã, au continuat sã acumuleze datorii.
Carmen Cosman
